Sinodul BOUkr făcut apel către Rada Supremă să nu adopte Legea nr. 8371

10 April 14:29
445
Rada Supremă a Ucrainei. Imagine: armyinform.com.ua Rada Supremă a Ucrainei. Imagine: armyinform.com.ua

Normele legii vizează nu numai lichidarea BOUkr, cea mai mare asociație religioasă din Ucraina, dar și încălcarea dreptului fundamental la libertatea religioasă.

Pe 10 aprilie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și-a exprimat poziția față de proiectul de lege nr. 8371, transmite Departamentul pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Participanșii la Sinod au remarcat că proiectul de lege nr. 8371 "Cu privire la modificarea anumitor legi ale Ucrainei privind activitățile organizațiilor religioase din Ucraina", inițiat de Cabinetul de Miniștri al Ucrainei, provoacă îngrijorare deosebită în rândul credincioșilor.

"Sub pretextul apărării securității naționale, normele legii vizează nu numai lichidarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care este cea mai mare asociație religioasă din țara noastră, dar și încălcarea dreptului fundamental la libertatea credinței, care este garantată de stat pentru fiecare cetățean", se arată în document.

Potrivit arhiereilor, proiectul de lege vizează intervenția în activitățile interne ale organizațiilor religioase ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

În acest sens, Sfântul Sinod a făcut apel către deputații Radei Supreme a Ucrainei să nu promulge acest proiect de lege.

UJO a informat mai devreme că Sfântul Sinod a făcut o declarație despre încălcarea drepturilor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si