Un alt cleric al Bisericii Greciei l-a dat anatemei pe Dumenko și BOaU
Protoprezbiterul Matei Vulcănescu a dat anatemei Tomosul BOaU nou creată, precum și doctrina prin care conducătorul Fanarului este "primul fără egali".
Pe 21 martie 2021, de Sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei, clericul Bisericii Ortodoxe a Greciei, protoprezbiterul Matei Vulcănescu l-a anatematizat pe conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nou formate Epifanie Dumenko și pe toți cei care se află în comuniune cu el, relatează Myrophoros.blogspot.com.
În timpul sărbătoririi Ritului Triumfului Ortodoxiei, preotul Matei Vulcănescu, la fel ca anul trecut, a dat anatemei "Tomosul de autocefalie", precum și "noua pseudo-biserică schismatică și eretică a Ucrainei, condusă de schismaticul, ereticul și falsul mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Epifanie Dumenko și pe toți cei care se află în comuniune cu el".
În plus, preotul grec a dat anatemei "teologia eretică a "primului fără egali" (primus sine paribus), exprimată în "Tomos de autocefalie", care a fost acordat cu încălcarea sfintelor canoane de Patriarhia Constantinopolului grupului schismatic ucrainean al lui Epifanie Dumenko și falșilor săi episcopi".
Protoprezbiterul Matei Vulcănescu a anatematizat și "erezia primatului papal și toate formele de papism introduse în rânduiala Sinodală Ortodoxă (care datează din timpurile când apostolii s-au adunat în mod fratern la Sinodul din Ierusalim) și care sunt cu predilecție promovate astăzi de Patriarhia Constantinopolului".
Mai devreme UJO a scris că un cleric al Bisericii Ortodoxe a Greciei a dat anatemei BOaU și pe Dumenko.