Mitr. Luca: propaganda LGBT este un apel la distrugerea poporului nostru

25 September 2020 00:30
79
Mitropolitul de Zaporojie și Melitopol Luca (Kovalenko). Imagine: hramzp.ua Mitropolitul de Zaporojie și Melitopol Luca (Kovalenko). Imagine: hramzp.ua

Ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a cerut să fie interzisă demonstrația publică a păcatului – marșul LGBT din Zaporojie anunțat pentru 20 septembrie.

Apărătorii valorilor tradiționale nu se opun persoanelor care aderă la forme netradiționale de viață sexuală, ci se ridică împotriva propagandei și promovării persoanelor LGBT de către stat, a scris pe canalul său de Telegram Mitropolitul Luca de Zaporojie și Melitopol.

Arhiereul a vorbit împotriva marșului minorităților sexuale planificat pentru 20 septembrie la Zaporojie. Mitropolitul Luca a atras atenția asupra dublelor standarde în societate privind libertatea de conștiință.

"De exemplu, atunci când de la ortodocși sunt capturate bisericile, când oamenii sunt aspru bătuți pentru că sunt enoriași ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene <...> diverși "democrați" și personalități publice (atât ucrainene, cât și din străinătate) nu văd nicio încălcare a drepturilor și libertăților în acest sens", a remarcat ierarhul. "Dar dacă în același timp cineva îndrăznește să exprime vreo îndoială cu privire la raționalitatea promovării orientării sexuale netradiționale în societatea noastră, acesta este imediat clasat printre cei mai periculoși infractori".

Potrivit lui Mitropolitului, oponenții propagandei LGBT își apără cultura națională și valorile familiale.

"Înțelegem prea bine – căsătoriile homosexuale nu aduc urmași. O națiune care nu va naște și nu va crește copii sănătoși este sortită dispariției. Promovarea valorilor LGBT este un apel direct la distrugerea poporului nostru. Și noi, fiind devotați patriei noastre, ne gândim la viitorul țării noastre", a explicat Mitropolitul.

Ierarhul a menționat că nu se opune reprezentanților minorităților sexuale, ci se ridică împotriva propagandei formelor de viață sexuală netradoțională ca normă și susținerii acestei propagande de către stat.

"Nu suntem împotriva oamenilor care prin propria lor voință, să zicem, decid să mănânce mâncare stricată. Suntem împotrivă ca persoanele care aderă la o asemenea practică să-i convingă și pe alții, în special pe cei care nu au experiență de viață, să accepte această abatere ca normă. Dacă cineva are placere să mănânce putregai, lasați-l să trăiască în acel anturaj, în spațiul lui personal. Dar nu dorim ca copiii noștri să ia exemplul de la ei", și-a ilustrat gândul Mitropolitul Luca.

Arhiereul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a cerut forțelor publice și politice care împărtășesc valorile tradiționale să își exprime poziția și să susțină interzicerea manifestării publice a păcatului.

"În cele din urmă, este evident că pentru noi valorile fundamentale nu sunt LGBT, avortul și eutanasia, ci mai întâi de toate statul de drept, egalitatea tuturor membrilor societății în fața legii, posibilitatea de a-și exprima în mod deschis gândurile, democrația ca dreptul omului de a alege viitorul pentru sine și pentru copiii săi", a rezumat Mitropolitul Luca.

Anterior, UJO a raportat că liderii și duhovnicii cazacilor din Ucraina au cerut să fie interzis marșul minorităților sexuale "ZaporozhiePride".

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si