Documentele arată pe cine Bisericile îl recunosc ca Mitropolit al Kievului
Protoiereul Nicolai Danilevici a publicat fragmente din câteva scrisori oficiale de la Primații Bisericilor Locale, adresate Preafericitului Onufrie în anii 2019-2020.
Corespondența bisericească arată pe cine Bisericile Ortodoxe Locale îl consideră că este "adevăratul" Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine. Protoiereul Nicolai Danilevici, șeful adjunct al Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, a menționat acest lucru pe pagina sa de Facebook în 10 iulie 2020.
"Adesea, adversarii și dușmanii Bisericii noastre speculează în mass media că Părintele Mitropolit Onufrie și-ar fi pierdut deja titlul, și nu mai este Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, ci doar un Mitropolit al "Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina", fără titlu, și mai scriu și alte absurdități similare", a subliniat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. "Între timp, viața Bisericii continuă în ritmul său. Întâistătătorii Bisericilor Locale scriu scrisori către Preafericirea Sa Mitropolitul Onufrie, continuă corespondența de lucru între Biserici, se adresează felicitări, mulțumiri pentru felicitări, în care Primatul nostru este numit Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine".
În sprijinul cuvintelor sale, părintele Nicolai a publicat fotografii cu fragmente din câteva dintre scrisorile oficiale adresate Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, primite de la Primații Bisericilor Ortodoxe Locale. "Întrucât este vorba despre corespondența internă a bisericii, din scrisori public doar partea cu antet, fără text", a precizat șeful adjunct al DRBE al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
"Acestea sunt scrisori primite în perioada 2019 – 2020, adică după Tomos, după faimoasele și scandaloasele "decizii" ale Fanarului, că Onufrie ar fi pierdut totul", a adăugat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. "Astfel de scrisori adresate Preafericirii Sale înseamnă că Liderii acestor Biserici Locale nu-i recunosc pe ceilalți "mitropoliți ai Kievului" și, în consecință, nici deciziile de la Istanbul. Nu voi mai aminti scrisorile către Preafericitul nostru Mitropolit trimise de pe Athos, de Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate și de alte Biserici sau structuri bisericești din străinătate (mănăstiri, eparhii, Biserici autonome), care nu au statut de autocefalie, dar se adresează către Mitropolitul Onufrie cu termenii "Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine".
În încheiere, protoiereul Nicolai Danilevici i-a îndemnat pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice să le arate aceste scrisori celor care "vor mai avea ceva de spus la acest subiect".
Anterior, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a explicat de ce dezbinarea nu poate fi înlăturată cu o mișcare de peniță sau printr-o ștampilă a Fanarului.