Un ierarh rus – starețului Lavrei: Nu veți fi aici când vom elibera Ucraina
Un Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse a scris că toți arhiereii BOUkr care au susținut Sinodul de la Teofania, "trebuie fugăriți cu mătura".
Pe 30 martie 2023, conducătorul Exarhatului Bisericii Ortodoxe Ruse din Africa, Mitropolitul Leonid de Klin, a spus că atunci când Ucraina "va fi eliberată", nu vor mai fi în ea ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene care au susținut Sinodul de la Teofania.
Pe canalul său de Telegram, comentând adresarea starețului Lavrei Peșterilor de la Kiev mitropolitului Pavel, către Președintele Ucrainei, Exarhul Bisericii Ortodoxe Ruse din Africa a scris: "Ce moment istoric! Hoțul a furat de la hoț...".
"Și de ce ați tăcut mai devreme, în timpul și după "Teofania"!? Și acum, când nu a ieșit "floarea ta de piatră", începi să vorbești că ești un băiat atât de bun", scrie mitropolitul Leonid.
Adresându-se arhiereilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene care au susținut Sinodul de la Teofania, el a spus: "voi toți, pentru că ați trădat Biserica Rusă și pe Patriarh, trebuie să fiți goniți cu mătura... ceea ce și face acum Dumnezeu. Și El alege mâini diferite".
"Un lucru mă bucură. Aatunci când Rusia Kieveană va fi eliberată, nici voi nu veți fi acolo. O să vă certați cu "domnul președinte" al vostru în altă parte", a încheiat mitropolitul Leonid.
UJO a scris mai devreme că teologul Bisericii Ortodoxe Ruse, preotul Iuri Maksimov a spus că Lavra va fi luată pentru ca acolo să nu se fiarbă Sfântul Mir.