Parohia din Vaslovivți: avem șase luni de liniște, dar continuăm rugăciunea
La Vaslovivți domnește pacea, o parte din activiștii BOaU s-au întors la Biserica canonică, dar credincioșii nu încetează rugăciunea și continuă să păzească biserica.
De la Crăciun și până în prezent, activiștii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (nerecunoscute) nu-i mai deranjează pe enoriașii bisericii Adormirea Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice din satul Vaslovivți, a declarat starostele parohiei pentru corespondentul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși.
"Nu ne mai tulbură liniștea, nu mai vin la noi sub biserică, nu se ceartă, totul este în regulă. Ne rugăm în biserică. Biserica o păzim până în prezent. Nu am ridicat paza. Mulți oameni vin la slujbe", a spus starostele.
Acum un an, șeful administrației raionale de stat din or, Zastavna Iuri Kitar a cerut ca de la starostele parohiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice să-i fie luați copiii. Potrivit bărbatului, Kitar i-a lăsat pe credincioși în pace, iar oamenii din sat regretă că au început conflictul care nu a adus nimic bun și i-a dăcut pe săteni să se certe între ei.
"Sunt câteva persoane care s-au întors la noi (de la BOaU schismatică – n.r.). La început au intrat în schismă, dar acum s-au întors", a accentuat starostele parohiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
El a comunicat că credincioșii Bisericii canonice nu se relaxează și nu își opresc canonul de rugăciune.
"Rugăciunea neîntreruptă continuă al doilea an. În sat sunt 3 grupuri câte 20 de persoane. Avem 60 de persoane care citesc Psaltirea în fiecare zi. În plus, ne adunăm în biserică în fiecare seară și citim în mod obligatoriu Psaltirea. Ne rugăm și ne tot rugăm", a subliniat starostele.
Cu mai puțin de un an în urmă, clericul Bisericii Ortodoxe Ucrainene arhimandritului Alipie (Svetlicinîi) a comparat canonul de rugăciune al credincioșilor din satul Vaslovivți cu canonul călugărilor din vechea Mănăstire a Neadormiților din Constantinopol, unde rugăciunea nu s-a oprit nici zi, nici noapte.
La 07 aprilie 2020 Eparhia Cernăuților și a Bucovinei a Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice a dezmințit informațiile distribuite de susținătorii BOaU nou formate că comunitatea religioasă din Vaslovivți ar aparține structurii bisericești a lui Epifanie Dumenko.