Zorea: Preotul care a împărtășit prin Internet nu aparține BOaU
Purtătorul de cuvânt al BOaU Evstratie Zorea a declarat că clericul care a "împărtășit online" nu are nici o legătură cu structura sa religioasă.
La 12 mai 2020 purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) Evstratie Zorea a declarat că "preotul” Igor Savva, care a săvârșit "împărtășirea online”, nu aparține de fapt organizației sale religioase.
"Preotul Igor Savva din Zaporojie care din anumite motive decis în mod individual să efectueze asemenea experimente, nu aparține nici eparhiei de Zaporojie a BOaU (după locul de reședință), nici eparhiei de Pereiaslav a BOaU, ale cărei hotare sunt marcate de Sfântul Sinod în așa mod ca să nu se extindă dincolo de hotarele mun. Kiev și a regiunii Kiev", a scris el pe pagina sa de Facebook.
Dar în ianuarie 2019 Savva a publicat pe pagina sa de Facebook "Decretul temporar" corespunzător semnat de "ierarhul” de Pereiaslav-Hmelnițki și Vișnevsk Alexandr Drabinko.
Savva a publicat totodată și o imagine în care se arată clar cum slujește în altar lângă Drabinko în timpul "liturghiei":
Apoi Drabinko i-a dăruit un antimis "clericului", pe care Zorea nu-l consideră "cleric" al BOaU.
O imagine cu acest antimis este postată pe pagina de Facebook a lui Igor Savva, unde vedem semnătura "ierarhului" BOaU cu mențiunea or. Zaporojie.
Evstratie Zorea a menționat în comentarii: înainte de a scrie acest post, el s-a asigurat că Savva nu aparține "jurisdicției episcopilor BOaU".
Iar "preotul" Igor Savva la 11 mai 2020, într-un comentariu sub propria postare despre "liturghia online", a dat explicații că "până acum nimeni din BOaU nu a l-a lipsit de cinul preoției și nu a fost oprit de la slujire".
În aceeași zi, sub o altă postare de pe Facebook privind faptul că "că săvârșește slujba oficial și nu va părăsi nicicând slujirea”, Savva și-a declarat apartenența la eparhia de Pereiaslav-Hmelnițk a BOaU:
"Arhiereul locului" al acestei eparhii Alexandr Drabinko, la 12 mai 2020 în comentariile sub argumentele lui Zorea cu privire la inadmisibilitatea "împărtășirii online", a menționat că susține poziția purtătorului de cuvânt al BOaU. Fiind întrebat dacă Savva este un cleric al structurii bisericești a lui Epifanie Dumenko, Drabinko a răspuns: "Din cuvintele sale, da".
La 12 mai 2020 Dmitrii Vaisburd, un alt cleric care a săvârșit "împărtășire online”, a fost excomunicat din BOaU.