Lavra de la Poceaev este închisă în carantină
După slujbă o persoană necunoscută a anunţat starea de urgență în Poceaev și a solicitat ca toți să părăsească imediat teritoriul mănăstirii Poceaev.
La 21 aprilie 2020, ora 10:00, Lavra Adormirea Maicii Domnului de la Poceaev a fost plasată în carantină, informează site-ul mănăstirii.
Solicitarea ca enoriașii să părăsească imediat mănăstirea a fost anunţată la sfârșitul slujbei care a fost difuzată online, fără conectarea imaginii din biserică – au fost transmise doar vederi generale ale mănăstirii.
"Frați și surori, solicit atenția domniilor voastre", s-a adresat o persoană necunoscută celor prezenți în biserica mănăstirii. "Din cauza faptului că în Poceaev a fost introdusă starea de urgență, oraşul Poceaev este închis, intrarea și ieșirea din Poceaev este interzisă, a fost declarată starea de urgență – administrația Lavrei, Mitropolitul și eu personal mă adresez către voi pentru a preveni problemele. Acum, din acest minut. A fost numită o comisie de urgență cu împuterniciri nelimitate faţă de Lavră și locuitorii de aici. În acest moment TOȚI localnicii, enoriașii – părăsiți acum biserica. Suntem nevoiţi să închidem mănăstirea. Este stare de urgență și avem o rugăminte foarte mare: din acest moment – la revedere. Se deschid ușile, mergem cu toții acasă.
Luați-vă copiii chiar acum, și părăsim cu toții Lavra. Nimeni nu umblă pe teritoriu. Dacă nu vom face acest lucru, vom avea probleme foarte mari. Ne adresăm tuturor: părăsiți Lavra cât mai curând posibil!".
UJO a informat că în 20 aprilie 2020 comisia pentru siguranța tehnogienică și situații de urgență din raionul Kremeneț, regiunea Ternopil, a decis să fie închis orașul Poceaev, intrarea şi ieşirea din oraş a fost interzisă începând cu ora 10:00 din 21 aprilie din cauza răspândirii infecției cu noul coronavirus în regiune.
Biroul Poliției Naționale din regiunea Ternopil a declarat că decizia comisiei raionale a administrației de stat din Kremeneț de a închide intrarea și ieșirea din orașul Poceaev a fost luată cu încălcarea legii, deoarece administraţia locală nu are asemenea împuterniciri.