Poliția națională cere să fie executate decretele Fanarului
Comunitățile religioase ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene au primit un comunicat de la Poliția Națională a Ucrainei să execute decretul Fanarului privind carantina.
La 27 martie 2020 șeful Departamentului Juridic şi Sinodal al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereul Alexandr Bahov a comentat solicitarea Poliției Naționale a Ucrainei privind îndeplinirea deciziei Patriarhului Constantinopolului Bartolomeu, care a ordonat ca în perioada de carantină să fie suspendată săvârşirea slujbelor.
"În mesajele sale Poliția Națională menționează: <...> vă rugăm să executaţi decizia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, expusă în comunicatul Patriarhiei Ecumenice din 18 martie 2020, prin care se ordonează suspendarea temporară a oficierii Sfintelor Liturghii, a riturilor și ceremoniilor bisericești în tote eparhiile din întreaga lume, pentru a proteja sănătatea şi siguranţa enoriașilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei", informează Departamentul Juridic şi Sinodal al Bisericii Ortodoxe Ucrainene
Ca răspuns, protoiereul Alexandr Bahov a amintit că Biserica este separată de stat, ceea ce înseamnă că nici o instituție de stat nu are dreptul să intervină în viața ei internă.
"Conform Constituției Ucrainei, Biserica până în prezent este ce separată de stat. Și nici poliția, nici un alt organ al puterii de stat nu au dreptul să intervină în politica ei internă, cu atât mai mult să răspândească deciziile funcționarilor din Republica Turcia", a subliniat șeful Departamentului Juridic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Protoiereul Alexandr Bahov și-a exprimat totodată nedumerirea faţă de conținutul comunicatului Poliției Naționale, căci dacă Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) a primit într-adevăr autocefalia, ea însăși trebuie să adopte asemenea decizii.
"Dar aici reprezentanții poliției vorbesc despre binecuvântarea Patriarhului Bartolomeu, pe are toţi trebuie să o îndeplinească. Deci, "BOaU" este autocefală sau nu?", a concluzionat părintele.
Mai devreme Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a decis să fie suspendată oficierea slujbelor în toate bisericile din cauza coronavirusului. El a trimis decretul corespunzător în toate eparhiile Patriarhiei Constantinopolului.