Din cauza coronavirusului, Biserica va coase măști și va ajuta medicii
În Mitropolia Kievului a fost elaborată o strategie de combatere a răspândirii infecției cu noul coronavirus.
La 23 martie 2020, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene Preafericitului Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, episcopii vicari, stareții și egumenii mănăstirilor din Eparhia Kievului au elaborat un plan de acțiune pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Acest lucru a fost anunțat de Departamentul pentru informare şi educaţie.
Coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Antonie (Pakanici) de Borispil și Brovarî a prezidat dezbaterea planului de combatere a pandemiei de coronavirus, care a avut loc pe teritoriul Lavrei Peșterilor în cinstea Adormirii Maicii Domnului de la Kiev.
Planul de acțiune elaborat de clerul Mitropoliei Kievului în condițiile carantinei din cauza coronavirusului include următoarele puncte:
- Achiziţionarea sau fabricarea și distribuția gratuită a echipamentului de protecție personală în toate parohiile și mănăstirile din Kiev.
- Reorientarea activității atelierelor de cusut ale mănăstirilor pentru fabricarea măștilor de protecție pentru populație.
- Crearea de grupuri de voluntari pentru aprovizionare persoanelor în etate cu alimente și cu obiecte de primă necesitate.
- Transportarea cu transport personal a angajaților instituțiilor medicale la locul de muncă și spre case.
- Pregătirea tuturor mănăstirilor din eparhie pentru acordarea locuinței temporare pentru lucrătorii medicali care locuiesc în afara capitalei.