Funcționarii ARS din Sumî impun parohiile să își reînregistreze statutul

29 January 2020 13:07
22
Administrația regională de stati din or.Sumî. Imagine: city.sumy.ua Administrația regională de stati din or.Sumî. Imagine: city.sumy.ua

ARS din Sumî a anunțat că comunitățile Eparhiilor de Sumî, Konotop, Romnî sunt obligate să îndeplinească prevederea legii privind redenumirea organizațiilor religioase.

La 17 ianuarie 2020, în cadrul reuniunii Consiliului Bisericilor și Organizațiilor Religioase din regiunea Sumî, funcţionarii administrației regionale de stat din or. Sumî le-au declarat reprezentanților Eparhiilor de Sumî, Konotop și Romnî a Bisericii Ortodoxe Ucrainene că sunt obligaţi să respecte legea privind redenumirea organizațiilor religioase, informează serviciul de presă al Eparhiei de Sumî.

Potrivit informaţiei oferite de Eparhia de Sumî, reuniunea a avut loc la sediul administrației regionale de stat din or. Sumî şi a fost prezidată de vicepreședintele administrației regionale de stat Ivan Borșoș. Problema înregistrării de stat a persoanelor juridice – organizațiilor  religioase din regiunea Sumî a fost discutată prima în acea zi.

Funcționarul public Anna Goroh a anunțat despre reînregistrarea obligatorie a comunităților religioase, care au centrul de conducere în țara care a comis acte de agresiune împotriva Ucrainei, referindu-se la comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

La întrebarea secretarului Eparhiei de Sumî a Bisericii Ortodoxe Ucrainene protoiereului Gheorghe Taraban care este temeiul declarației funcționarului de stat cu privire la centrul de conducere a Bisericii Ortodoxe Ucrainene și necesitatea reînregistrării statutelor, Vladimir Usenko, un angajat al Departamentului pentru Religii din or. Sumâ, a declarat că din moment legitimitatea hotărârii privind obligativitatea redenumirii Bisericii Ortodoxe Ucrainene este examinată de instanță, registratorul de stat nu poate efectua nici o acțiune juridică.

Cu toate acestea, potrivit clerului eparhiei, vicegubernatorul administraţiei regionale Borșoș a exercitat presiune într-o formă categorică asupra reprezentanților Eparhiilor de Sumî, Konotop și Romnî ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, insistând că redenumirea este o cerință a legii.

La Eparhie au accentuat totodată declarațiile agresive şi brutale ale reprezentantului confesiunei greco-catolice arhimandritului Aristarh (Deadea) (în regiunea Sumî sunt două comunități greco-catolice).

În finalul întâlnirii serviciul de presă al Eparhiei de Sumî a a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a remarcat "presiunea funcționarilor publici din regiunea Sumî asupra cetățenilor din Ucraina după principiului apartenenței la biserica "greșită", care contrazice Declarația universală a drepturilor omului, Constituția Ucrainei și legislația în vigoare".

Amintim că adoptarea proiectului de lege nr. 4128 fără a doua lectură și contrar numeroaselor comentarii din partea experților, a pus în pericol libertatea religioasă în Ucraina. În pofida solicitării Consiliulului Ucrainean al Bisericilor și Organizațiilor Religioase să fie modificată legea în a doua lectură, în data de 17 ianuarie 2019 parlamentul ucrainean a adoptat în grabă o nouă versiune a proiectului de lege nr. 4128-d fără consultare cu organizațiile religioase, introducând o nouă procedură pentru înregistrarea lor.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si