BOaU: Hirotonirile lui Filaret sunt nule și anticanonice
În BOaU sunt convinşi că toți "episcopii" BOU-PK nu sunt deloc episcopi.
La 28 decembrie 2019 BOaU i-a cerut "patriarhului onorific" Filaret Denisenko să înceteze "încercările de a distruge Biserica Locală cu ajotorul liderilor ruși și pro-ruși, spre bucuria inamicilor Ucrainei", relatează site-ul oficial al structurii religioase nou create.
În scrisoare se accentuează că Filaret Denisenko, în pofida încercărilor BOaU "de a-l determina să înceteze autoizolarea și să îndeplinească voința sobornicească a Bisericii Locale", "continuă să încalce canoanele și Regulamentul Bisericii".
Cei de la BOaU au amintit că "fiind de fapt un episcop la odihnă", Filaret Denisenko "nu are drepturi canonice și statutare de a convoca și conduce ședințe bisericești, nici de a alege și hiroti episcopi".
În legătură cu cele expuse mai sus, la BOaU au subliniat că "în baza regulii a 4-a a celui de-al doilea Sinod Ecumenic ... toate actele comise de Patriarhul onorific Filaret contrar canoanelor și Regulamentului Bisericii, sunt nule".
Prin urmare, potrivit structurii religioase nou create, "fiecare persoană declarată "episcop" în mod ilegal de către patriarhul onorific Filaret și "numită" la catedra unde deja există un episcop legal, în realitate nu este episcop".
BOaU a cerut, de asemenea, lui Filaret Denisenko și actualului său anturaj să "se oprească, să se cugete mai profund, să se întoarcă de la calea aleasă a minciunii și a înșelăciunii şi să păşească pe calea adevărului, să înceteze încercările de implicare a liderilor ruși și pro-ruși pentru a distruge Biserica Locală spre bucuria inamicilor Ucrainei".
În plus, reprezentanții BOaU au avertizat "clerul și mirenii să nu se lase implicaţi în acţiunile ilegale, pentru care vor fi judecaţi în fața lui Dumnezeu și a Bisericii".
Mai devreme UJO a scris că au fost aleși trei "episcopi" noi la "Sinodul Arhieresc" al BOU-PK.