Un susținător al BOaU a provocat o încăierare lângă biserica din Mașea

31 December 2019 00:39
32
Iuri Kotovici ( Iuri Kotovici ("Carasul") la o masă rotundă la Administrația Raională de Stat din Kostopol (pe centru în rândul din spate). Imagine: UJO

Mai devreme activistul a declarat deschis că se va răfui personal cu credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care au organizat paza bisericii lor.

La 19 decembrie 2019, în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni, un susținător al BOaU a provocat o încăierare în lângă biserica Sfântului Ioan Teologul din satul Mașea, raionul Kostopol, regiunea Rivne. Acest lucru a fost raportat de corespondentul UJO.

Potrivit martorilor oculari, localnicul Iuri Kotovici, însoțit de mai mulți bărbați, a venit seara la biserică, unde credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene erau de gardă. "Carasul", cum îl numesc pe activist în Mașea, s-a comportat arogant, i-a insultat și i-a umilit pe credincioşii care şedeau de pază, apoi a început o încăierare.

Bărbații care erau de gardă lângă biserică au fost nevoiți să stopeze comportamentul agresiv al activistului și au depus o reclamaţie la forțele de ordine.

Locuitorii satului accentuează că au prevăzut o astfel de evoluţie a evenimentelor: Kotovici i-a informat pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene despre intențiile sale încă la 16 decembrie, în cadrul unei mese rotunde la Administrația raională de stat din Kostopol. Apoi, în prezența șefului administrației raionale de stat, a cerut ca comunitatea religioasă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene să ridice garda de lângă biserică, altfel a promis că se va ocupa personal de ei.

Despre "Caras" în Mașea vorbesc ca despre un om cu un caracter foarte dur, obișnuit să-și atingă scopul cu orice preţ. Kotovici nu a umblat înainte la biserică, ceea ce nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai activi susținători ai BOaU din sat. Credincioșii susțin că tocmai din cauza acestui "Caras" au fost nevoiți să apeleze la eparhia Sarnî-Polessie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru ajutor în paza bisericii locale.

Amintim că la 09 noiembrie 2019 adepţii BOaU au tăiat lăcata de pe uşă și au capturat biserica cu hramul Sfântul Ioan Teologul din satul Mașea. Mai târziu martorii oculari au povestit că la momentul capturării au sosit aproximativ 20 de bărbați străini, care s-au prezentat ca activiști ai Corpului ucrainean de voluntari "Sectorul de drepta". Însă când enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-au apelat la telefon pe liderul acestei organizații, el a negat participarea membrilor organizaţiei sale la luarea cu asalt a bisericii. Câteva ore mai târziu, datorită participării șefului Departamentului pentru relații interconfesionale al Eparhiei de Rivne și Sarnî a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereului Victor Zemleanoi, enoriaşii au reușit să-i convingă pe activiștii care au capturat biserica să recurgă la soluţionarea conflictului în instanța. Ca rezultat, biserica a fost închisă, și ambele comunități – a bisericii Sfântului Ioan Teologul și a BOaU – și-au agăţat lăcatele lor pe ușa bisericii. Dar deja la 29 noiembrie susținătorii BOaU au venit la biserică  cu un polizor manual, au tăiat ambele lacăte și au capturat din nou biserica Sfântului Ioan Teologul.

La 14 decembrie credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au reușit să-şi întoarcă biserica capturată și să oficieze slujba în ea, dar a doua zi, aproximativ 100 de poliţişti au blocat intrarea în biserică.

La 16 decembrie a avut loc o masă rotundă la Administrația raională de stat din Kostopol, la care au luat parte oficialii administrației raionale, reprezentanții poliției și ai celor două comunități religioase din sat. Ca urmare biserica Sfântului Ioan Teologul a fost sigilată până când se va primi un răspuns oficial din partea Ministerului Justiției al Ucrainei.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si