Andrei Iuraş poate deveni șeful noului organ pentru religii şi etnii

21 November 2019 14:10
71
Andrei Iuraş. Imagine: Ukrinform Andrei Iuraş. Imagine: Ukrinform

Candidații pentru funcția de șef al Serviciului de Stat pentru politica etnică și libertatea de conștiință sunt aleși de adepții BOaU.

La Kiev se desfășoară concursul pentru postul de șef al Serviciului de Stat al Ucrainei pentru politica etnică și libertatea de conștiință, înfiinţat la mijlocul lunii iunie 2019 la iniţiativa Ministerului Culturii pe lângă Departamentul Cultelor și Etniilor.

UJO a aflat că din 18 candidați în finală au ajuns doi pretendenţi – savantul în sfera religiilor Iurii Reșetnikov și Andrei Iuraș, care au condus Departamentul din 2014.

Etapa finală a competiției – conversaţia cu candidatul – trebue să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni (data exactă este încă necunoscută). Sursele UJO sunt convinse că modul în care se desfășoară concursul duce la concluzia că autoritățile vor să îl vadă anume pe Iuraş în această funcţie.

Concursul a început la 28 octombrie cu un examen de limbă engleză, după care au rămas 9 din cei 18 candidați. În cea de-a doua etapă, la 11 noiembrie, candidații au trecut testele la calculator, unde au răspuns la 40 de întrebări privind legislaţia ucraineană timp de 40 de minute. Conform rezultatelor testelor, Iurii Reșetnikov, primul candidat care a finalizat proba, a obținut 39 de puncte (1 întrebare - 1 punct), iar Iuraş, care a folosit cel mai mult timp, a obținut maxima de 40 de puncte.

De asemenea, scorul de trecere a fost atins de Iulia Lialka, care a condus Departamentul pentru religii al Administrației de Stat a mun. Kiev timp de cinci ani, și de un oarecare Fevzi Amzaev (o persoană cu același nume și prenume a figurat simultan în mai multe concursuri pentru ocuparea funcțiilor în diferite servicii publice).

Cel mai interesant a început însă în a treia etapă a concursului, unde candidaților li s-a propus o sarcină situațională. Expertul în istorie și savantul în sfera religiilor, membrul consiliului de experți al Departamentului pentru Religii al Ministerului Culturii, unul dintre participanții la campania de publicitate a Tomosului pentru BOaU, invitatul special al Comisiei pentru fucţiile publice superioare Igor Kozlovski a elaborat testele şi însărcinările situaţionale, și tot el a evaluat rezultatele.

Conform surselor noastre, testele şi însărcinările situaţionale elaborate de Kozlovsky s-au dovedit a fi extrem de angajate și politizate: „BOaU a primit Tomosul. Acest eveniment a ridicat mai multe întrebări decât răspunsuri. Care ar trebui să fie din punctul dvs. de vedere politica de stat cu privire la Biserică? ”

Candidații au transmis lucrarea sigilată, fără să indice numele de familie, astfel încât rezultatele evaluării să fie cât mai obiective. Totuşi, încă până la anunțarea rezultatelor Kozlovski s-a dus la Iuraș și l-a asigurat că are punctajul maxim, afirmă interlocutorii Uniunii Jurnaliștilor Ortodocşi.

În consecinţă Iurii Reșetnikov și Andrei Iuraș, care au primit punctajul maxim la toate etapele, au fost admiși în ultima etapă a concursul – conversaţia individuală.

Iurii Reșetnikov – savant religios, candidat la doctorat în științe filozofice, în 2009-2010 - președintele  Comitetului de Stat pentru naționalități și religii. A absolvit Academia de Drept din Ucraina (acum Academia Națională de Drept în numele lui Iaroslav cel Înțelept) și Seminarul Teologic din Odesa. Este autorul a aproximativ 40 de publicații despre problemele relațiilor dintre stat şi confesiuni și privind asigurarea libertății de conștiință, a participat la elaborarea mai multor proiecte de legi care protejează drepturile organizațiilor religioase.

Andrei Iuraş este un savant religios, candidat la doctorat în științe politice, membru al mai multor uniuni și organizații științifice şi profesionale. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universității Naționale în numele lui Ivan Franko din Lviv. Din 1997 este membru al Asociației pentru Studii Religioase din Ucraina (din 2007 – membru al consiliului de conducere), din 2014 a ocupat funcția de director al Departamentului pentru Religii și Etnii al Ministerului Culturii din Ucraina. Este autorul a aproximativ 110 de publicații științifice. Este unul dintre principalii lobby ai legilor anti-bisericești și adversar al Bisericii Ortodoxe Ucrainene în guvernul ucrainean. Figurant în ancheta Comitetului de securitate de stat în dosarul fabricării de probe împotriva unui cleric al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si