Putin acuzat de Drabynko că Ierusalimul și Ciprul Ortodox nu recunosc BOaU

19 November 2019 15:58
86
"Ierarhul" BOaU Alexandr Drabynko. Imagine: YouTube

După ce s-a întors din pelerinajul în Grecia, mitropolitul Alexandr (Drabynko) a acordat un interviu reporterilor "1+1".

 

"Arhiereul" Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, mitropolitul Alexandr (Drabynko) consideră că prin refuzul de a recunoaște BOaU, Bisericile Ortodoxe din Ierusalim și Cipru îndeplinesc voia președintelui rus Vladimir Putin. El a făcut această declarație într-un interviu pentru canalul TV "1+1" după întoarcerea sa din Grecia.

"Din ceea ce am înțeles, vom avea în curând în lume recunoașterea din partea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale care nu se află în dependență. Așa mi s-a spus. Ei spun: ce putem face? Să-l întrebați pe Putin și nu pe noi, de ce alte Biserici elene, cum ar fi Ciprul și Ierusalimul, nu au  recunoscut până în prezent", afrmă ierarhul BOaU.

Potrivit acestuia, ei au făcut modificări în programul de pelerinaj pentru a evita cică provocările din partea Rusiei.

"Au văzut programul nostru anterior pe care l-am prezentat. L-am prezentat în mod intenționat nu tocmai exact. Am fost conștienți de faptul că vom întâlni opoziție", a spus el.

Mai devreme, Primatul Bisericii Ortodoxe a Ciprului Arhiepiscopul Hrisostom II al Noii Iustiniane și al întreg Ciprului a declarat că nu este de acord nici cu Fanarul, nici cu Moscova.

Mitropoliții Bisericii Elene, la rândul lor, nu s-au grăbit să slujească cu "ierarhii" noii structuri bisericești pentru că nu au fost de acord cu recunoașterea lor. "Ca niște escroci obișnuiți, schismaticii ucraineni afirmă că au vizitat mănăstirea Sf. Nectarie în ziua pomenirii sale când a fost oficiată Sfânta Liturghie, precum și mănăstirea din zona Agia Marina. Pentru a arăta că au fost ca pelerini în Egina, pe pagina lor au postat o fotografie cu biserica Sf. Nectarie. Însă ei nu au fost acolo", a menționat publicația online Ουκρανικό.

Ulterior, un grup de mireni din Grecia au adresat ierarhilor o scrisoare de protest deschisă la tema BOaU.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si