Un martor din Mihalcea: Un activist al BOaU a trecut de partea noastră
Adepții noii structuri bisericești și-au permis să recurgă la un limbaj vulgar în biserică, s-au comportat agresiv, a recunoscut enoriașa bisericii Liudmila.
Între 9:00 şi 20:00 la 1 noiembrie 2019, activiștii BOaU au atacat cu un "berbec" biserica cu hramul Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Mihalcea, regiunea Cernăuți. Jurnaliștii canalului "Perşii Kozațki" au publicat un videoclip de pe teren și au discutat cu un martor ocular al acelor evenimente – o enoriașă a bisericii Liudmila.
Din spusele femeii, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene continuă în sat vegherile de noapte obișnuite deja, pentru a-și apăra biserica de atacurile susținătorilor BOaU. Așa a fost şi în acea seară, când paznicii din clopotniță deodată a văzut cum în jur de 20 de activiști ai BOaU spărgeau ușa bisericii cu un berbec, sub supravegherea "clerului" lor .
"Cinci "capelani" stăteau la o parte urmărind desfășurarea acțiunii. Nici un comentariu nu a fost făcut în legătură cu faptul că ceea ce se săvârşea nu este nici creștinesc, nici omenesc. Așa au spart ușa, au intrat în biserică și au încercat să prezinte totul că noi am fi făcut acest lucru. Apare întrebarea: de ce trebuia să spargem ușa dacă avem cheie?", şi-a exprimat nedumerirea Liudmila și a atras atenția reporterilor asupra faptului că activiștii care au plăsmuit adevărul lor dintr-un oarecare motiv nu au fotografiat şi nu au filmat procesul de spargere a ușii.
Notăm că după atacul asupra lăcașului de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, unele mass-media au început să difuzeze informații false despre incident. Conform versiunii lor, "clerul" BOaU săvârșeau un acatist în biserică, iar credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au dat năvală în interiorul bisericii și i-au agresat.
Liudmila a mai povestit că susținătorii adunați ai noii structuri bisericești i-au bruscat pe enoriași și au împins-o pe văduva care în acel moment stătea la ușă. După aceea adepții BOaU "au dărâmat pur și simplu ușa bisericii, care a stat acolo mai mult de 100 de ani", a menţionat femeia.
"Era un tânăr care stătea de cealaltă parte, cu ei, cu susţinătorii BOaU. El, când a văzut cum se fac toate acestea, a trecut de partea noastră cu noi. A venit în apărarea ușii, în apărarea sfântului lăcaş al lui Dumnezeu. Și în curând oamenii au început să se adune", a continuat enoriașa Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Înregistrarea video din acea seară arată că adepții noii structuri bisericești nu au ezitat să folosească un limbaj necenzurat chiar în biserică.
Poliția a ajuns la fața locului şi a ascultat indignarea activiștilor BOaU că poliţiştii nu susțin acțiunile lor ilegale. "Mai târziu, adepții noii structuri bisericești l-au acuzat pe tânărul care a trecut în apărarea bisericii din sat că nu este patriot, ci un trădător", a comunicat enoriașa bisericii.
Acum credincioșii și-au intensificat vegherea până la 24 de ore lângă biserică. Și în locul uşii sparte au pus una metalică. Au instalat gratii pe ferestre şi camere de supraveghere video.
Potrivit enoriașei, biserica a fost luată cu asalt de sătenii care şi acum deseorii îi așteaptă pe cei care se întorc de la veghe și încearcă să-i intimideze.
"Nu știm la ce să ne așteptăm. Avem o singură speranță – în Dumnezeu. Ne rugăm. Citim Psaltirea", a spus Liudmila.
Amintim că la 1 noiembrie 2019, la orele 22:34, redacția Uniunii Jurnaliștilor Ortodocşi a primit un mesaj în care scria că activiștii BOaU încearcă să acapareze lăcaşul de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Mihalcea, regiunea Cernăuți. Detaliile despre atacul forţat au devenit cunoscute în noaptea aceleiaşi zile. Tot atunci adepții noii structuri bisericești au încercat să acapareze biserica canonică din satul Jadova Veche.