Sinodul Bisericii Ortodoxe a creat o comisie pentru schimbul de prizonieri
Sinodul a decis să sprijine inițiativa Preafericitului Onufrie de participare la schimbul de prizonieri pe principiul „toţi pe toți” și a creat o comisie în acest sens.
La 28 iulie 2019 a avut loc şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene condus de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Onufrie. Fapt raportat de Departamentul pentru Informații și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
La şedinţa Sfântului Sinod dedicată celei de-a 1031-a aniversări de la Creştinarea Rusiei Kievene şi zilei de pomenire a Sfântului Cneaz Vladimir cel Asemeni Apostolilor, au fost discutate aspecte actuale ale vieții Bisericii.
În particular, se raportează că Sfântul Sinod a susținut inițiativa Preafericitului Mitropolit Onufrie de a restabili procesul de schimb al prizonierilor, eliberarea prizonierilor și stabilirea păcii în Donbas.
Se notează faptul că membrii Sinodului au subliniat importanța schimbului de prizonieri pe principiul „toţi pe toți”. În plus, a fost creată o Comisie privind schimbul de prizonieri și eliberarea prizonierilor. În Comisie au fost incluşi: Preasfințitul Arhiepiscop de Nejin și Priluki Clement, Preasfințitul Episcop Victor Barîshevski, vicar al Mitropoliei de la Kiev, și protoiereul Vladislav Dîhanov, președintele Departamentului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru probleme sociale și umanitare.
În plus, una dintre deciziile Sfântului Sinod a fost reorganizarea mănăstirii de bărbaţi Pustynno-Ryhlovski din eparhia de Nejin în mănăstire de maici. Sinodul a aprobat și stareța acestei mănăstiri.
Totodată, printr-o decizie sinodală au fost aprobate 4 noi stareţe pentru mănăstirile de maici: mănăstirea Buna Vestire a Eparhiei de Rivne; mănăstirea în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Izvorul de viață” din Eparhia de Hmelniţki; mănăstirea Naşterii Domnului din Gorbanovka, Eparhia de Poltava, şi mănăstirea în cinstea Sf. Cuviosului Atanasie Atonitul din Eparhia de Cernăuți şi Bucovina.
S-a decis demiterea din funcţia de stareţ a egumenului mănăstirii Sf. Prooroc Ilie din Eparhia de Severodoneţk.
La sfârșitul şedinţei sinodale în calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost introdusă o nouă dată – ziua de pomenire a Sfântului Mucenic protoiereului Vladimir Troepolski, canonizat de Sinodul de Arhierei al Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate în noiembrie 1981.
Anterior UJO a scris că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a publicat o declarație despre situația creată în Ortodoxia ucraineană și mondială.