Eparhia de Vinița: Aderarea la o structură lipsită de har este absurdă

În ziua de 10 mai 2022, în Eparhia de Vinița a avut loc Congresul clerului sub președinția Mitropolitului Varsonufie de Vinița și Bary. La congres, preoții și-au exprimat clar poziția cu privire la imposibilitatea și absurditatea așa-zisului transfer către organizațiile nou create, inclusiv ale Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU), ale cărei hirotoniri și taine sunt invalide,  relatează site-ul oficial al Eparhiei de Vinița.

De asemenea, clericii eparhiei au fost unanimi în opinia că decizia privind modificarea statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene este o competență exclusivă a Sinodului Episcopilor.

"Pe timp de război, trebuie să ne rugăm mai mult și să ajutăm activ militarii din Forțele Armate ale Ucrainei și refugiații. O soluție rapidă și nepregătită asupra problemelor bisericești de ordin administrativ nu ar face decât să distragă atenția de la misiunea Bisericii pe timp de război și ar contribui la creștea dezbinării și discordiei în societate", se spune într-un comunicat publicat pe site-ul Eparhiei.

După cum a raportat anterior UJO, "Uniunea Avocaților Ortodocși" a făcut o declarație cu privire la încercările ilegale ale oficialilor și politicienilor locali de a opri activitățile comunităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Judecătorul – jurnalistului UJO: „Și ce vreți să facem, să vă ascultăm?”

La ședința de judecată, judecătorii au renunțat să asculte discursul de apărare al jurnalistului UJO Valerii Stupnițki.

Amsterdam a anunțat difuzarea în SUA a unui film despre persecuția BOUkr

Filmul prezintă interviuri cu experți și victime ale persecuției BOUkr din partea statului, inclusiv cu soldați ai Forţelor Armate Ucrainene și jurnalişti.

Patriarhul Daniel i-a răspuns clericului care vrea să se supună Fanarului

Nou alesul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare nu a acceptat demisia starețului Mănăstirii Ghighinți.

Conducătorul Fanarului a ignorat ceremonia în cinstea noului Patriarh BOB

Potrivit surselor publicației "Glasove", Patriarhul Bartolomeu a zburat la Istanbul seara imediat după întronizarea Patriarhului Bulgar Daniel.

Primul duscurs al Patriarhului Bulgar Daniel: Nu am căutat acest titlu

A fost publicat discursul oficial rostit de noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Baulgare la întronizarea sa.

La Sofia a avut loc întronizarea noului Patriarh Bulgar

La ceremonie au participat Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Locale, Președintele țării și alți înalți demnitari ai Bulgariei.