Preafericitul Mitropolit Onufrie va vizita Harkovul asediat

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine va vizita orașul Harkov în ziua de miercuri din Săptămâna Luminată. Acest lucru a fost raportat de serviciul de presă al Eparhiei de Harkov.

Preafericitul Vlădica va conduce Sfânta Liturghie și Procesiunea de Paște la mănăstirea de bărbați în cinstea Acoperământului Maicii Domnului din Harkov.

UJO a anunțat mai devremme că Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Florovsk din Kiev, în ziua de luni a Săptămânii Luminate.

Preafericitul Mitropolit Onufrie își sărbătorește aniversarea de 80 de ani

Preafericitul Onufrie s-a născut pe 5 noiembrie 1944 la Korytne, regiunea Cernăuți.

Întâistătătorul BORu: Hristos nu a condamnat pedeapsa cu moartea

Patriarhul a adăugat că, deși Biserica nu salută pedeapsa cu moartea, nu a condamnat-o niciodată, dacă această pedeapsă este executată conform legii.

Curtea de Apel a decis ca schitul Lavrei de la Poceaev să aparțină statului

Trei biserici ale mănăstirii Sfântului Duh din Poceaev, care aparțin Bisericii Ortodoxe Ucrainene, au fost trecute în proprietatea statului.

Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși

BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".