Eparhia Cernăuților a descoperit că prin roboți se atacă BOUkr pe Internet

În data de 22 martie 2022, pe pagina oficială de Facebook a Eparhiei Cernăuților și a Bucovinei a fost publicat un răspuns video al părintelui Gheorghe din satul Dumbrava Roșie pentru susținătorii așa numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei recent creată, în care spune că "nu va schimba credința ortodoxă pe pâinea seducătoare a schismei". Publicația a adunat peste 1,2 milioane de vizualizări și peste 3 000 de comentarii, printre care multe comentarii negative erau de același gen, că "Biserica Orrtodoxă Ucraineană trebuie să plece la Moscova" și că "în lăcașurile Bisericii Ortodoxe Ucrainene se ascund sabotori și sunt depozite de arme".

În Eparhia Cernăuților și a Bucovinei au studiat profilurile comentatorilor și au constatat că 90% dintre aceștia sunt roboți, adică persoane fără fotografii, prieteni, postări, interese și profiluri, nu au bandă de știri, iar pagina însăși a fost creată între 1 și 15 martie 2022. Comentariile roboților au fost eliminate, iar vizitatorilor reali ai paginii li s-au dat sfaturi să nu intre în discuție cu personalități false care și-au vândut pentru bani conștiința și permit comentarii false în numele lor.

"Scopul lor este să ne dezechilibreze și să ne creeze sentimentul că ei reprezină majoritatea prin caracterul lor masiv", au explicat în Eparhie. Autorii campaniei de discreditare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene lucrează subtil și sofisticat. De exemplu, multe comentarii încep cu cuvintele: "Toată viața am mers la Biserica Ortodoxă a Patriarhiei Moscovei...", iar apoi încep atacuri agresive, în funcție de context. Eparhia a notat: "Ei vor să ne convingă că toți creștinii ortodocși s-au dezamăgit de Biserică și o părăsesc, turnând în urmă o găleată de lături. Toate aceste lucruri nu par convingătoare".

La rândul său, vicarul Eparhiei de Odesa, arhiepiscopul Victor de Artsyz a remarcat că acum începe războiul în spațiul informațional și tocmai în el se formează valul de șoc.

"După sfârșitul ostilităților, el va continua în mass media, care vor deveni un mijloc de reformatare a conștiinței", crede ierarhul Bisericii Ortodoxă Ucrainene. El subliniază că în vremuri dificile oamenii își doresc foarte mult să creadă în orice sursă de informare și de propagandă, inclusiv în concluziile "specialiștilor" din rețelele de socializare.

"Creștinul trebuie să-și amintească că astfel de informații nu sunt numai inutile, dar și dăunătoare pentru mântuirea noastră, pentru că stârnesc accese de furie, de răutate, sau dimpotrivă, de disperare. Și aceasta este tocmai ceea ce alimentează energia războiului", crede arhiepiscopul Victor.

UJO a scris mai devreme că arhiepiscopul Victor de Artsyz a reamintit despre importanța igienei informaționale pe timp de război.

Bob Amsterdam a arătat o fotografie a ÎPS Longhin la terapie intensivă

Vlădica se află în spital, iar fiul său, căruia i-au fost amputate picioarele după ce a fost rănit pe front, se află și el la terapie intensivă.

Sinodul BOUkr a adoptat o serie de hotărâri referitoare la mănăstiri

Pentru unele mănăstiri ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene au fost numiți stareți noi, iar alte mănăstiri au fost reorganizate.

Preafericitul Mitropolit Onufrie își sărbătorește aniversarea de 80 de ani

Preafericitul Onufrie s-a născut pe 5 noiembrie 1944 la Korytne, regiunea Cernăuți.

Întâistătătorul BORu: Hristos nu a condamnat pedeapsa cu moartea

Patriarhul a adăugat că, deși Biserica nu salută pedeapsa cu moartea, nu a condamnat-o niciodată, dacă această pedeapsă este executată conform legii.

Eparhia de Odesa a BOUkr: "Nu mai putem tăcea, vom apăra Biserica"

Serviciul de presă al Eparhiei de Odesa a comentat declarația privind acțiunile Bisericii Ortodoxe Ruse în Eparhiile BOUkr din teritoriile ocupate.

Curtea de Apel a decis ca schitul Lavrei de la Poceaev să aparțină statului

Trei biserici ale mănăstirii Sfântului Duh din Poceaev, care aparțin Bisericii Ortodoxe Ucrainene, au fost trecute în proprietatea statului.