Exarhatul rus în Africa: religie și geopolitică

Biserica Ortodoxă Rusă a anunțat crearea Exarhatului său în Africa. Imagine: UJO

La sfârșitul anului 2021 în lumea ortodoxă a avut loc un eveniment istoric care va avea o influență uriașă asupra Bisericii – BORu a anunțat crearea Exarhatului său Patriarhal în Africa.

Biserica si politica

Problema relației dintre Biserică și politică este foarte complexă și controversată. De-a lungul istoriei Bisericii, în diferite momente și în diferite situații politice, teologii ortodocși au exprimat puncte de vedere diferite asupra acestei probleme. Pe de o parte, este un fapt incontestabil că Domnul Iisus Hristos nu numai că a refuzat să se implice în politică, dar a respins și perspectiva participării la ea. El S-a retras din ea pe apele lacului Galileii: "Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur. Şi când s-a făcut seră, ucenicii Lui s-au coborât la mare. Şi intrând în corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare. Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei,  Şi suflând vânt mare, marea se întărâta. După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie, ei s-au înfricoşat Iar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi!" (Ioan 6:15-20).

De asemenea, Domnul le-a poruncit apostolilor Săi să nu se angajeze în politică: "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.." (Matei 28:19). Misiunea Bisericii ca Trup al lui Hristos este de a nu participa în niciun mod la procesele politice.

Pe de altă parte, Biserica nu trăiește într-un vid, ci într-o lume în care politica este parte integrantă a acesteia și interferează în toate sferele vieții umane. În istoria Bisericii de mai multe ori s-a întâmplat ca ortodocșii și ereticii să aparțină unor tabere politice diferite. Acesta a fost cazul controversei ariene, al iconoclasmului, etc. Triumful Ortodoxiei sau înfrângerea sa (provizorie, după cum a arătat istoria ulterioară) a fost adesea însoțită de victoria unei sau a altei forțe politice.

În general, nimeni nu știe cum să rezolve această dihotomie. Dar există mai multe afirmații care par a fi corecte:

• În primul rând, Biserica nu trebuie să-și permită să încalce normele morale sau regulile canonice atunci când interacționează cu forțele politice;
• În al doilea rând, Biserica nu trebuie să slujească intereselor politice;
• În al treilea rând, Biserica nu trebuie să permită să fie asociată cu nicio forță politică;
• În al patrulea rând, sub rezerva celor trei condiții de mai sus, Biserica poate profita de ajutorul sau de oportunitățile care îi pot fi oferite de un stat sau de o forță politică concretă.

Ce spun canoanele

Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a încălcat sfintele canoane pășind pe teritoriul canonic al unei alte Biserici Autocefale și creând acolo o ierarhie paralelă? Susținătorii Fanarului/ BOaU/ Patriarhiei Alexandriei în publicațiile lor spun fără echivoc că da, și mai mult, a creat o schismă în Africa. Dar orice persoană de bun simț poate vedea că actul BORu este doar o reacție la schisma reală pe care Fanarul a creat-o în 2018 prin legalizarea schismaticilor ucraineni pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În același timp, la momentul invaziei Patriarhiei Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu se afla în schismă cu Biserica Ortodoxă, nu a fost acuzată de erezie și nu s-a întinat cu fapte sau decizii necuviincioase. Când ierarhia BORu a avertizat Fanarul că intervenind în Ucraina, va deschide "cutia Pandorei", nimeni nu a vrut să o asculte.

Actul BORu este doar o reacție la adevărata schismă pe care Fanarul a creat-o în 2018 prin legalizarea schismaticilor ucraineni pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

În cazul creării Exarhatului Rus în Africa, situația este fundamental diferită: Patriarhia Alexandriei, prin recunoașterea BOaU, a deviat în schismă. Hotărârea Sfântului Sinod al BORu din 29 decembrie 2021 spune: "Ca urmare a căderii în schismă a Patriarhului Teodor al Alexandriei, pomenirii la Sfânta Liturghie a conducătorului așa numitei "Biserici Ortodoxe a Ucrainei" la 8 noiembrie 2019 printre Întâistătătorii Bisericilor Autocefale, recunoașterii grupării schismatice menționate și coliturghisirea cu conducătorul acesteia la 13 august 2021, o parte a clerului Patriarhiei Alexandriei, după ce și-au declarat dezacordul cu poziția Întâistătătorului lor, s-au adresat Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii cu cererea să fie acceptați în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse". Adică la momentul creării Exarhatului Patriarhal Rus în Africa, Patriarhia Alexandriei se afla deja în schismă.

Am putea spune că BORu a acționat absolut canonic în această situație, la fel ca clericii africani, care s-au desprins de comuniunea cu patriarhul lor pentru a se alătura BORu. Dar nu totul este atât de simplu și lipsit de ambiguitate.

Există Canonul 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, care prescrie ca clericii să se desprindă de episcopii lor în cazul în care aceștia din urmă deviază la erezie: "Dar cel care din cauza unor erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau părinții Bisericii, se desparte de comuniunea cu Întâistătătorul său pentru că el predică public erezia și fățiș o mărturisește în Biserică, astfel de persoane nu numai că nu sunt supuse pedepsei canonice pentru că s-au îndepărtat de comuniunea cu așa-zisul episcop înainte de o clarificare sinodicală, dar ei vor fi considerați vrednici de cinstea cuvenită în rândul ortodocșilor. Căci ei nu au condamnat un episcop adevărat, dar episcopi mincinoși și învățători mincinoși și nu au fragmentat unitatea Bisericii prin schismă, ci de schisme și dezbinări au căutat cu stăruință să elibereaze Biserica".

Patriarhia Alexandriei, prin recunoașterea BOaU, a pășit pe calea schismei.

Acest canon a fost citat ca argument de către ierarhii și țarii ruși, când fără binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului, ei l-au ales în mod independent pe episcopul Iona de Reazan ca mitropolit al Kievului și al întregii Rusii la Sinodul Local din 1448 (de fapt, au proclamat autonomia Bisericii). Rușii au decis atunci să facă acest lucru, deoarece Patriarhia Constantinopolului căzuse în erezie acceptând unitatea de la Florența în 1439.

Un detaliu istoric interesant – Mitropolitul Iona a devenit Întâistătătorul Bisericii nu numai în Cnezatul Moscovei, dar și în Mitropolia Kievului care se afla sub stăpânirea Marelui Ducat al Lituaniei. Adică Biserica Rusă era atunci una în ambele state, dar a fost împărțită în două mitropolii nu de Patriarhul Constantinopolului ci... de Papa Calixt al III-lea la 15 octombrie 1458. Papa, conform Unirii de la Florența, se considera cap al Bisericii și credea că astfel de probleme țin tocmai de competența sa. Patriarhul uniat al Constantinopolului Grigorie al III-lea Mammas a crezut la fel, și abia după decizia Papei l-a făcut pe Grigore Bulgarul "mitropolit al Kievului, Lituaniei și Rusiei".

Mai târziu toată lumea a recunoscut această stare de lucruri, dar adevărul rămâne adevăr: Mitropolia Kievului a fost separată de cea Moscovei de un conducător absolut necanonic al Bisericii Catolice și a făcut parte din Patriarhia Constantinopolului până în 1686, când prin decizia Patriarhului Dionisie al IV-lea al Constantinopolului a fost realipită la Biserica Rusă, care la acel moment devenise deja patriarhie.

Totuși, aceasta este doar o remarcă istorică. Să revenim la aspectele canonice ale creării Exarhatului Rus în Africa.

Conform Canonului 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, clericii trebuie să întrerupă comuniunea cu episcopii lor dacă ei cad în erezie. Dar schisma și erezia nu sunt aceleași lucru. Regula 1 a Sfântului Vasile cel Mare spune următoarele în legătură cu aceasta: "Vechile autorități <...> foloseau nume de erezii, de schisme și de adunări ilegale. Prin erezii ei au înțeles oameni care erau cu totul îndepărtați și înstrăinați de dogmele adevăratei credințe; prin schisme erau caracterizate persoanele care se desprindeau din motive ecleziastice și cauze care puteau avea o soluție; adunările ilegale neautorizate erau ținute de presbiteri sau episcopi caterisiți sau de mireni neinstruiți". Adică schisma este o împărțire a opiniilor asupra problemelor care pot fi vindecate și, spre deosebire de erezie, nu justifică crearea unei ierarhii paralele.

Înseamnă că BORu a acționat necanonic? Din nou, totul nu este atât de simplu. Cert este că toate acțiunile Fanarului în Ucraina – recunoașterea schismaticilor, crearea BOaU, "desființarea" Bisericii Ortodoxe Ucrainene – nu sunt doar acțiuni schismatice, dar și manifestări ale unei erezii reale – erezia papismului la Constantinopol. Și toți cei care sunt de acord cu acțiunile Fanarului sunt, în primul rând, susținători ai ereziei. Până la urmă, Biserica mărturisește de la bun început că numai Iisus Hristos este Capul Bisericii. El exercită această conducere în mod direct și nu are nevoie de  "adjuncți", "vicari" sau alți "executori" aici pe pământ. Aceasta este o problemă de principiu și nu presupune niciun compromis. Dezacordul asupra aceastei probleme nu poate fi vindecat numai prin respingerea doctrinei false a vreunui ierarh care este capul Bisericii pe pământ sau, ca să spunem mai diplomatic, are autoritate exclusivă. Se poate spune că erezia papismului de la Constantinopol nu a fost încă condamnată de vreun sinod, dar orice erezie a fost respinsă și condamnată de ierarhi individuali sau de Bisericile Autocefale chiar înainte de condamnarea oficială la Sinoadele Ecumenice.

Papismul de la Constantinopol a fost de fapt condamnat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse în 2008. Deși cuvântul "erezie" nu a fost menționat la acel moment, ci a fost înlocuit diplomatic cu sintagma "noq concepție eclesiologică", conținutul acestei erezii era deja formulat și s-a notat că Biserica Ortodoxă Rusă a respins-o.

Papismul de la Constantinopol a fost de fapt condamnat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse în 2008.

Textul Rezoluției Speciale sună astfel: "Sinodul își exprimă profunda îngrijorare față de tendințele <...> manifestate în declarațiile unor reprezentanți ai Sfintei Biserici din Constantinopol. Plecând de la o interpretare a Canonului 28 al celui de-a IV-a Sinod Ecumenic, neîmpărtășit de plenitudinea Bisericii Ortodoxe, acești ierarhi și teologi dezvoltă o nouă concepție eclesiologică care devine o provocare pentru unitatea pan-ortodoxă. Conform acestei concepții: a) doar Biserica Autocefală care este în comuniune cu Scaunul Constantinopolului este considerată că aparține Ortodoxiei Universale; b) Patriarhia Constantinopolului are jurisdicție exclusivă în toate țările în care este răspândită credința ortodoxă; c) în aceste țări numai Patriarhia Constantinopolului reprezintă opiniile și interesele Bisericilor Autocefale în fața autorităților publice; d) orice arhiereu sau cleric care slujește în afara teritoriului canonic al Bisericii sale Autocefale se află sub jurisdicția ecleziastică a Constantinopolului, chiar dacă el însuși nu își dă seama; e) Patriarhia Constantinopolului stabilește limitele geografice ale Bisericilor și, dacă opinia sa nu coincide cu opinia unei anumite Biserici în această privință, își poate stabili propria jurisdicție pe teritoriul acelei Biserici. <...> Această viziune a Patriarhiei Constantinopolului asupra propriilor drepturi și împuterniciri intră în contradicție acută cu tradiția canonică multiseculară pe care se sprijină existența Bisericii Ortodoxe Ruse și a celorlalte Biserici Autocefale".

De ce Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse nu i-a dat numele de erezie? Pentru că era   anul 2008, încă nu a avut loc invazia Fanarului în Ucraina și mai exista speranța că ierarhii de la Constantinopol își vor veni în fire și vor înțelege că se mișcă în direcția greșită.

Însă arhimandritul Sofronie (Saharov), un ascet ortodox rus, un cleric al Patriarhiei Constantinopolului și un ucenic al Sfântului Silouan din Athos, a fost mai liber în declarațiile sale. În 1950, el a scris următoarele: "În prezent, în sânul Sfintei noastre Biserici există un mare pericol de a devia de la învățătura dogmatică. <...> Vă puteți întreba: Prin ce putem cunoaște această denaturare în prezent? Răspundem: la Constantinopol neo-papismul, care încearcă rapid să treacă de la faza teoretică la cea practică. <...> Trebuie oare să menționăm că această formă de papism este o erezie eclesiologică ca și papismul roman?".

Neo-papismul constantinopolitan, care încearcă rapid să treacă de la o faza teoretică la cea practică, este o erezie eclesiologică la fel ca și papismul roman.

Arhimandritul Sofronie (Saharov).

Se poate presupune că erezia papismului de la Constantinopol va fi numită erezie și condamnată la viitorul Sinod Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2022, iar apoi în așa-numitul format Amman de către primații și reprezentanții Bisericilor Autocefale care au hotărât că nu sunt de acord cu această erezie sub forma recunoașterii BOaU.

Pe baza celor expuse mai sus, se poate argumenta că BORu, după ce a creat Exarhatul Patriarhal în Africa, a procedat corect atât în ​​privința canoanelor, cât și a diplomației bisericești, deoarece o astfel de decizie ar fi putut fi luată aproape imediat după recunoașterea BOaU de patriarhul Teodor al Alexandriei. Cu toate acestea, BORu a așteptat mai bine de doi ani și se poate presupune că în această perioadă au avut loc contacte informale la diferite niveluri pentru a explica ierarhilor alexandrini caracterul necanonic și neconstructiv a poziției lor.

Și abia acum, când a devenit clar că Patriarhia Alexandriei este strâns legată de Fanar și de erezia papismului constantinopolitan, BORu a decis să întreprindă acțiuni atât de radicale.

De ce un exarhat și nu parohii patriarhale

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse spune că decizia de a crea Exarhatul a fost un răspuns la apelul clericilor africani care nu au fost de acord cu hotărârea patriarhului Teodor al Alexandriei de a intra în comuniune cu schismaticii. Dar pentru a-i accepta în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse, nu era nevoie să fie înființat un exarhat: parohiile putea primi statutul de stauropegii. Astăzi astfel de parohii există în Egipt, Tunisia, Maroc și Africa de Sud. Astfel nu încalcă teritoriul canonic al Patriarhiei Alexandriei și nu se creează nicio ierarhie paralelă. De ce a fost aleasă varianta grea prin crearea unui Exarhat cu structura sa ierarhică?

Biserica Ortodoxă Rusă, prin crearea Exarhatului Patriarhal în Africa, a procedat corect în plan canonic și prin prisma diplomației bisericești.

Putem presupune următoarele: în primul rând, Patriarhia Moscovei și-a dat seama că Patriarhia Alexandriei nu mai este aptă să-și recunoască greșeala, sâ-și retrăgă recunoașterea BOaU și să-și restabilească relațiile cu BORu. Punctul de neîntoarcere în această problemă a fost depășit și, prin urmare, nu are sens să iei decizii cu jumătate de inimă. Patriarhul Teodor nu se va pocăi de trădarea perfidă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a Preafericitului Mitropolit Onufrie, fosta unitate nu va mai exista. Acest lucru este dovedit de reacția sa inițială la crearea Exarhatului. La 31 decembrie, el a spus că "a trimis deja un mesaj pe care trebuie să îl audă alte Biserici care invadează acest spațiu sacru numit misiune".

În al doilea rând, există motive întemeiate să credem că nu numai preoții din Patriarhia Alexandriei, dar și episcopi se vor alătura Exarhatului Patriarhal în viitorul apropiat. Acest lucru a fost declarat de nou numitul Exarh al Africii, Mitropolitul Leonid Klinsky. Prin urmare, simpla înmulțire a parohiilor stauropegice ale Patriarhiei Moscovei i-ar scoate din posturi. Dar odată cu formarea Exarhatului, ei vor fi integrați în această nouă structură.

În al treilea rând, statutul exarhatului prevede autonomie și independență o mai mare decât a parohiilor stauropegice. Statutul de exarhat le permite episcopilor și preoților locali, precum și credincioșilor de rând, să aibă un rol mai mare în conducerea acestei structuri. Prin urmare, crearea Exarhatului în Africa pare justificată, deși nu este absolut incontestabilă.

Influența geopolitică

În Africa în prezent se desfășoară anumite procese geopolitice, iar esența acestor procese este următoarea: influența SUA și a Europei slăbește, în timp ce influența Chinei și a Rusiei (și într-o măsură mai mică a Turciei) ia amploare. În ultimii ani, Rusia și-a sporit semnificativ prezența în Africa în sfera economică, și cu atât mai mult în cea politică și militară. În octombrie 2019, liderii aproape a tuturor țărilor africane au sosit la Soci (Rusia) la summitul fără precedent Rusia-Africa, la care au fost semnate o serie de documente care afirmă influența Rusiei în regiune. În 2022 este planificată organizarea celui de-al doilea summit, unde vor fi adoptate foi de parcurs pentru cooperarea ruso-africană în sfera economică, științifică și umanitară.

Bineînțeles, nu ar fi corect să afirmăm că influența crescândă a Rusiei în Africa a dus la crearea Exarhatului Patriarhal, dar circumstanțele politice oferă oportunități pentru dezvoltarea Exarhatului și promovarea misiunii ortodoxe pe acest continent.

Pe de altă parte, diminuarea influenței americane atât în ​​Africa, cât și în întreaga lume, are un impact negativ asupra tuturor proiectelor americane. În sfera religioasă, este vorba în primul rând despre un proiect de promovare a intereselor Fanarului – crearea BOaU și asigurarea recunoașterii acestui proiect de toate Bisericile Autocefale.

Dar de o importanță mult mai mare decât procesele politice din Africa descrise mai sus este împărțirea globală a țărilor în două tabere. În mod convențional, aceste tabere pot fi numite liberal-globalistă condusă de SUA, și național-tradiționalistă condusă de China și Rusia. În prezent, liderii acestor două mișcări s-au conturat și se duce o luptă activă între ei pentru a atrage în taberele lor țările cheie (cum ar fi India, Turcia, țările UE), dar și statele mai mici. Un eveniment marcant în această divizare a fost așa numitul "Summit of Democracies" organizat de Statele Unite, care în ultimul moment a fost redenumit "Summit for Democracy". Se presupunea că se vor aduna statele recunoscute de Statele Unite ca democrații, și care prin urmare vor sprijini cursuș american, iar țările care nu au fost invitate urmau să fie etichetate drept autoritare. Adevărat, summitul nu a avut prea mult succes.

S-a conturat cursul promovat de blocurile menționate mai sus. În sfera umanitară, blocul condus de SUA promovează liberalismul, libertatea a tot felul de perversiuni, drepturile LGBT și ideologia BLM. În sfera religioasă, accentul este pus pe ecumenism și degradarea normelor morale.

China, Rusia și alte țări oferă o agendă conservatoare sau tradiționalistă, conform căreia femeile trebuie să fie femei și bărbații trebuie să fie bărbați, familia trebuie să fie tradițională, iar perversiunile trebuie numite perversiuni și nu normă. În acest context, statele își protejează și sprijină credințele tradiționale, deși uneori această asistență este prea obositoare.

Aceste două blocuri sunt încă în stadiul de formare; încă nu se știe cum vor arăta ele sau dacă în general vor reuși să se formeze. Dar nu numai anumite țări, ci și unele organizații religioase au jurat deja loialitate față de aceste blocuri. De exemplu, Vaticanul și Fanarul au dat de înțeles deja că susțin SUA și agenda sa geopolitică și ideologică. Vizita recentă a patriarhului Bartolomeu în Statele Unite a dovedit acest lucru destul de clar, deși nu exista nicio îndoială cu privire la orientarea Fanarului către Statele Unite cel puțin în ultimii 70 de ani. Astfel, și-au făcut alegerea geopolitică și Biserici Autocefale (mai exact, ierarhii acestor Biserici) care susțin Patriarhia Constantinopolului și erezia papismului constantinopolitan, manifestată prin crearea BOaU. BOaU a fost creată la inițiativa și cu sprijinul masiv al Statelor Unite. Recunoașterea sau nerecunoașterea acestei organizații de către Bisericile Autocefale a provocat o dezbinare în Ortodoxie, ceea ce înseamnă că scisiunea geopolitică s-a suprapus schismei bisericești în Ortodoxie. După cum a spus într-un interviu recent președintele Departamentului pentru Relații Bisericești Externe (DRBE) al Bisericii Ortodoxe Ruse Mitropolitul Ilarion (Alfeev) de Volokolamsk, "diviziunea în Ortodoxia mondială este, de asemenea, un fapt împlinit".

Pentru ca Bisericile care au recunoscut BOaU să-și schimbe alegerea, trebuie să se producă niște evenimente extraordinare, precum retragerea la odihnă a patriarhului Teodor și pocăința sa publică pentru călcarea canoanelor. Acest lucru este puțin probabil, ceea ce înseamnă că succesele sau eșecurile SUA în Africa vor afecta direct Patriarhia Alexandriei.

Dar cauza principală a tendințelor negative din Patriarhia Alexandriei nu este dependența de diplomația SUA, fenomen care fără îndoială ve crește. Principalul lucru este dorința de a promova nu atât Ortodoxia ca atare, ci mai degrabă elenismul (adesea în cea mai proastă manifestare a sa), așa cum au afirmat în repetate rânduri episcopii și ierarhii așa-ziselor Biserici grecești. Părintele Gheorghe Maximov, care cunoaște personal situația religioasă din Africa, a scris pe canalul său de TG: "Misiunea greacă modernă în Africa este în mare parte ca "satele lui Potiomkin" (o impresie falsă că totul e în regulă – Red.), exploatată de o mână de episcopi greci pentru a colecta bani de la grecii din alte țări. Nu toți episcopii greci sunt astfel, dar sunt mulți de aceștia. Africanii nu sunt proști și văd realitatea. De multă vreme s-a acumulat iritarea lor față de greci. Africa merită ceva mai bun". Și chiar dacă vom admite că părintele Gheorghe exagerează, tabloul arată totuși destul de deplorabil.

Care sunt perspectivele Exarhatului Patriarhal Rus

Un factor decisiv în această situație vor fi resursele umane, adică credința și evlavia personală a clericilor africani care au decis să se alăture BORu. Dușmanii BORu s-au grăbit deja să spună că ei s-au vândut pentru bani și sunt schismatici și calendariști vechi. Acest lucru nu este adevărat, deoarece toți clericii care au depus cereri pentru trecerea în jurisdicția BORu sunt preoți canonici care nu au fost niciodată caterisiți și nu seaflă sub nicio altă formă de interdicție. Până acum, numărul lor oficial este de 102, dar se aștesptă o creștere în viitorul foarte apropiat. Numărul total de clerici din Patriarhia Alexandriei este greu de determinat, dar 102 reprezintă aproximativ 20% din ei. Pentru comparație, ne putem imagina ce s-ar întâmpla dacă 2 500 de preoți s-ar muta la BOaU de la Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică.

Putem afirma că majoritatea clerului care s-au alăturat BORu sunt păstori zeloși care principial nu sunt de acord cu încălcarea sfintelor canoane ale Bisericii.

Putem afirma că majoritatea clerului care s-au alăturat BORu sunt păstori zeloși care principial nu sunt de acord cu încălcarea sfintelor canoane ale Bisericii. Această concluzie poate fi trasă din următoarele circumstanțe: în primul rând, mulți dintre ei au depus o cerere corespunzătoare încă în 2019, imediat după recunoașterea schismaticilor ucraineni de către Patriarhul Teodor. Adică motivul depunerii cererii a fost anume încălcarea canoanelor de Patriarhul Teodor al Alexandriei. O astfel de adresare a fost un pas foarte curajos pentru că nu se știa dacă ei vor fi sau nu acceptați de Biserica Ortodoxă Rusă, dar înțelegeau totodată că din partea Patriarhiei Alexandriei vor urma cu siguranță tot felul de penitențe, interdicții și altele asemenea lor. În al doilea rând, clericii alexandrini nu s-au răzgândit, în pofida pierderii salariilor și amenințărilor cu violență fizică împotriva lor. De exemplu, vicarul eparhiei Tanzaniei, episcopul grec Agathonikos, potrivit preoților locali, "ne-a amenințat cu moartea". Și în al treilea rând, acești clerici au decis să treacă la Biserica Ortodoxă Rusă, știind foarte bine că îi așteaptă o lungă confruntare cu oponenții lor, o luptă pentru parohii, proprietatea bisericii etc. Este mult mai confortabil să nu se împotrivească patriarhului Teodor și să ia poziția: "girafa e mare – ea știe cel mai bine", așa cum au procedat atât de mulți preoți din Cipru, Grecia și chiar pe Athos.

Astfel, tendințele politice și starea de spirit în rândul unei mari părți a clerului african care este împotriva dominației elenismului, precum și principialitatea clerului care a trecut la Biserica Ortodoxă Rusă, creează condiții favorabile dezvoltării Exarhatului Patriarhal. Probabil, în curând vom vedea în Exarhat noi preoți și chiar episcopi, construirea de biserici noi și dezvoltarea lucrării misionare pe continentul african. În viitorul foarte apropiat, va fi nevoie de cadre locale cu rang preoțesc și va deveni necesară crearea condițiilor petru dobândirea educației duhovnicești pe aceste tărâmuri, și credem că școlile teologice ucrainene pot fi de mare folos în acest sens. Poate că preoții ucraineni sau chiar episcopii vor merge în Africa pentru a predica Evanghelia. Acest lucru ar putea fi foarte simbolic, având în vedere trădarea perfidă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către Patriarhul Teodor. În ceea ce privește Patriarhia Alexandriei, ea riscă să degenereze într-o structură nominală cu un număr minim de parohii "vii", dar cu destui episcopi titulari care vor fi gata să promoveze elenismul și primatul patriarhului Constantinopolului. O astfel de soartă cu siguranță nu este de invidiat, dar Patriarhul Alexandriei și-a făcut alegerea. Însă niciodată nu este târziu să te pocăiești.