Fanarul: Parohiile BOU-PK din Australia nu sunt canonice și le vom alipi

Ierarhii Fanarului din Australia. Imagine: romfea.gr

A unsprezecea Adunare (Sinaxă) al Episcopilor Arhiepiscopiei Fanarului din Australia a decis să examineze problema parohiilor ucrainene care aparțin Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului, relatează publicația "Romfea".

În comunicatul de presă al Adunării se spune că "există comunități ucrainene în granițele canonice ale sfintei arhiepiscopii a Australiei, care aparțineau până recent așa-numitei "Patriarhii a Kievului". Dar după desființarea "Patriarhiei Kievului" și acordarea autocefaliei Ucrainei de către Biserica Mamă de la Constantinopol, sfânta arhiepiscopie a Australiei studiază situația actuală și condițiile pentru integrarea acestor comunități în ordinea canonică".

În Declarație se mai spune că eforturile arhiepiscopului Macarie (conducătorul Arhiepiscopiei Australiane a Fanarului) și ale "arhiepiscopilor vicari locali iubitori de Dumnezeu" în această direcție nu au fost încă încununate cu succes.

De asemenea, se raportează că a fost numit un comitet care să examineze această problemă ecleziastică. În același timp, în comunicatul de presă citim că "părintele Sava Bizanias manifestă inițiative autoritare în relația cu unele comunități ucrainene din Australia, acționează anticanonic", deoarece nu este autorizat să facă acest lucru nici din partea Fanarului, nici a lui Epifanie, nici de Arhiepiscopia Australiei.

"Comunitățile interesate să adere la sfânta srhiepiscopie a Australiei trebuie să se adreseze direct la sfânta arhiepiscopie", se spune în document.

Anterior, UJO a scris că BOU-PK a anunțat înregistrarea oficială a vicariatului său în Statele Unite.

Judecătorul – jurnalistului UJO: „Și ce vreți să facem, să vă ascultăm?”

La ședința de judecată, judecătorii au renunțat să asculte discursul de apărare al jurnalistului UJO Valerii Stupnițki.

Amsterdam a anunțat difuzarea în SUA a unui film despre persecuția BOUkr

Filmul prezintă interviuri cu experți și victime ale persecuției BOUkr din partea statului, inclusiv cu soldați ai Forţelor Armate Ucrainene și jurnalişti.

Patriarhul Daniel i-a răspuns clericului care vrea să se supună Fanarului

Nou alesul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare nu a acceptat demisia starețului Mănăstirii Ghighinți.

Conducătorul Fanarului a ignorat ceremonia în cinstea noului Patriarh BOB

Potrivit surselor publicației "Glasove", Patriarhul Bartolomeu a zburat la Istanbul seara imediat după întronizarea Patriarhului Bulgar Daniel.

Primul duscurs al Patriarhului Bulgar Daniel: Nu am căutat acest titlu

A fost publicat discursul oficial rostit de noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Baulgare la întronizarea sa.

La Sofia a avut loc întronizarea noului Patriarh Bulgar

La ceremonie au participat Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Locale, Președintele țării și alți înalți demnitari ai Bulgariei.