Simbolurile de stat și Crucea Domnului: ce este în neregulă cu "patrioții"?
Foto: UJO
Ce poate fi mai înalt decât Crucea Domnului? Ontologic – nimic, dar fiecare om își poate crea propria ierarhie de valori și poate pune deasupra Crucii ceea ce crede necesar. Uneori, această tendință evoluează în ideologia societății și a statului.
Mântuirea omenirii s-a săvârșit pe Cruce. S-a săvârșit ceea ce a așteptat întregul neam omenesc, începând de la Adam și Eva. Pe Cruce Mântuitorul nostru a spus cuvântul care a marcat momentul mântuirii noastre: "S-a săvârşit!". Crucea a fost necesară nu numai pentru a elibera omenirea din robia păcatului și a morții, dar și pentru a uni toată creația, pământească și cerească, cu Creatorul. Apostolul Pavel scrie: "Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale" (Col. 1:19-20).
Au fost rostite multe cuvinte de laudă Crucii Domnului, s-au compus numeroase imnuri liturgice și s-au rostit multe predici. Toate se rezumă la faptul că Crucea lui Hristos este vârful universului, vârful teologiei, steagul biruinței noastre și al vieții noastre veșnice cu Dumnezeu. "Crucea este mântuirea Bisericii. Crucea este eliberarea noastră de relele care ne-au stăpânit și începutul binecuvântărilor care ni s-au acordat, Crucea este împăcarea lui Dumnezeu cu vrăjmașii Săi și convertirea păcătoșilor la Hristos. Am fost eliberați prin Cruce de tirania diavolului și prin cruce eliberați de moarte și distrugere. Crucea le-a oferit oamenilor asemanare cu chipul îngeresc, făcându-le firea străină de orice materie stricăcioasă și dându-le posibilitatea de a duce o viață în curăție. Înainte de cruce eram străini de rai, dar odată cu ivirea crucii, tâlharul a primit imediat raiul" (Sf. Ioan Gură de Aur). În comparație cu Crucea, totul trece pe plan secund: valorile naționale, statale și chiar familiale. Nu pentru că sunt lipsite de importanță, ci pentru că fără Cruce, ele sunt lipsite de sens. Ce rost are mărirea și bogăția unui individ sau a unui stat întreg dacă, fără Cruce, totul se transformă în focul iadului? Porțile raiului sunt deschise prin Cruce și, fără ea, totul este în zadar. Politica, economia, renașterea națională, știința și orice altceva nu vor conta în Ziua Judecății. Singurul lucru care va conta este Jertfa Mântuitorului pe Cruce și dacă ne-am împărtășit sau nu cu Hristos.
Încă de la început, Biserica a venerat chipul Crucii. "Să purtăm Crucea lui Hristos ca pe o coroană. Tot ce este legat de noi se realizează prin Cruce: dacă avem nevoie să renaștem, apare Crucea; dacă trebuie să fim hrăniți cu acea Mâncare Tainică sau să fim rânduiți unui anumit cin bisericesc, sau se face orice altceva, peste tot este simbolul biruinței noastre. De aceea, îl însemnăm cu grijă pe casele noastre, pe pereți, pe uși, pe frunte și în mintea noastră. Este semnul mântuirii noastre și a libertății universale..."(Sf. Ioan Gură de Aur).
Vârful Muntelui Athos are drept coroană Sfânta Cruce.
Turlele bisericilor ortodoxe sunt încununate cu Sfânta Cruce.
Mai sus decât Crucea este numai cerul, iar acest lucru este foarte simbolic. Căci Domnul a îndurat pe Cruce și S-a înălțat la Cer la Dumnezeu Tatăl. Aceasta este credința noastră, viziunea noastră asupra lumii, aspirația conștiinței noastre creștine.
Dar ce fel de viziune asupra lumii, ce fel de credință poate avea o persoană care plasează un steag național deasupra Crucii? Cine pune un simbol național și un element de stat între Cruce și Rai?
Pe 21 mai 2024, pe un canal de Telegram din Kamianeț-Podilski a apărut o fotografie cu o cruce pe care este arborat steagul ucrainean. Steagul este un simbol al statului și trebuie tratat cu respectul cuvenit, dar un drapel peste Cruce este o afirmație simbolică a unei anumite viziuni asupra lumii. În această mondoviziune, Crucea nu mai este cea mai înaltă și cea mai importantă – in schimb, statul este.
Adică pentru acea persoana care a instalat acest steag, statul Ucraina este mai important decât victoria asupra păcatului, mai important decât victoria asupra morții, mai important decât Împărăția Cerească veșnică. Vremelnicul este mai important decât eternitatea. Și aceasta este deja o renunțare la creștinism și sunstituirea acestuia cu o altă religie, o religie a statalității și naționalismului, ea fiind în esență de natură păgână. Și nu este doar un substitut. Steagul deasupra Crucii simbolizează victoria acestei religii asupra creștinismului. Trăim vremuri de război și știm bine că orice victorie a unei armate asupra alteia este însoțită de arborarea drapelului său la locul victoriei. Deci, cel care a urcat steagul pe Cruce a declarat lumii întregi că a învins Crucea lui Hristos. A învins-o în primul rând în conștiința sa, dar nu numai. Toți cei care aprobă o astfel de amplasare a drapelului peste Cruce împărtășesc această viziune necreștină asupra lumii. Având în vedere că în Ucraina chiar acum există persecuție împotriva Bisericii lui Hristos, această imagine capătă o semnificație și mai simbolică: se declară că autoritățile statului înving creștinismul.
În continuare oferim câteva detalii despre Crucea din Kamianeț-Podilski și locul unde a fost instalată. Crucea este din fier, are 14 metri înălțime și cântărește 8 tone. Este situată pe unul dintre cele mai înalte vârfuri, Muntele Tatarvița, și poate fi văzută din multe părți ale orașului. Lângă Cruce se află așa numita "masă a consimțământului" sau "monumentul celor șapte culturi". Acest loc a fost ales de păgânii contemporani care vin din toată Ucraina pentru a-și îndeplini ritualurile. La un moment dat, comunitatea ortodoxă a Bisericii Înălțarea Sfintei Cruci a hotărât să ridice peste acest loc Crucea lui Hristos, ca semn al biruinței Mântuitorului asupra forțelor răului. Și iată că acum a devenit posibilă "încoronarea" Crucii cu un steag. Ce este asta? Un simbol al cărei victorii asupra ce?
Dorim să subliniem că steagul în sine nu este un element anticreștin, încă fiind ridicat deasupra Crucii, simbolizează victoria neopăgânismului asupra creștinismului. Păgânismul este atunci când altceva este ridicat deasupra lui Dumnezeu, deasupra lui Hristos. Acest idol poate fi un simbol de stat, o creatură mitologică, o idee politică, socială sau științifică sau o dorință pasională. Apostolul Pavel le-a scris Efesenilor: "Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu" (Efeseni 5:5).
Această dorință de a pune ceva deasupra lui Hristos sau în locul lui Hristos este caracteristică tuturor regimurilor atee. Să ne amintim de perioada sovietică când țara era oficial atee, dar fiecare sală de clasă sau instituție de stat avea un portret al "liderului tuturor popoarelor", iar la 1 mai, străzile erau pline de demonstrații cu portrete și steaguri, ce copiau literalmente "procesiunile religioase".
Păgânismul se poate ascunde și sub masca creștinismului. "Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor" (2 Cor. 11: 14-15). Păgânii se pot numi creștini, se pot îmbrăca în haine preoțești și pot cita Evanghelia și pe sfinții părinți, dar totuși să rămână adevărați păgâni, deoarece locul lui Hristos în conștiința și religia lor este ocupat de ideile și de "zeii lor": naționalitate, "patriotism" interpretat greșit sau "Ucraina peste toate".
De exemplu, destul de recent, unul dintre foștii preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene care au dezertat la BOaU, Vasile Kovtaș, a spus că motivul deciziei sale a fost dorința "de a se ruga zeului său ucrainean". Cine poate fi acest "zeu ucrainean", căruia se roagă în locul lui Hristos?
Al doilea motiv pentru trecerea sa la BOaU, potrivit lui Vasile Kovtaț, a fost că-i saluta pe oameni cu sloganul "Slavă Ucrainei!", iar ei nu l-au înțeles. Din nou, această formă de salut nu are semnificație religioasă, dar în gura unui preot, sună foarte bizar. Nicio Evanghelie, nicio Epistolă apostolică nu începe cu cuvinte de laudă pentru stat. De exemplu: "Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu, şi Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia: Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos" (2 Cor. 1:1-2).
Dar dacă Kovtaș până în prezent s-a limitat la cuvinte, colegii săi au mers mult mai departe. Iată, de exemplu, un "preot" al BOaU, care are un trident pe skufie (podcap).
Când un militar poartă emblema statului pe chipiu, înseamnă că își servește țara. Dar un preot slujește lui Dumnezeu. Dacă emblema statului se află pe haina sa, aceasta demonstrează cui slujește de fapt în primul rând.
Mai mult, acest "preot" rural cu trident pe cap avea pe cine să urmeze. "Parohul" uneia dintre bisericile din Kiev ale BOaU nu numai că a purtat o skufie similară, dar și-a îndoit degetele în formă de trident. Aceasta în loc să- formeze cu degetele abrevierea simbolică "Iisus Hristos".
Cui slujește această persoană: lui Hristos sau ideii naționale ucrainene? Nu este greu de înțeles. Și acestea nu sunt cazuri izolate sau improvizații nereușite ale unor preoți aparte. Încă din vremea anatemizatului "patriarh" Filaret Denisenko, BOU-KP (și acum BOaU) a înfățișat tridenți în locurile unde ar fi trebuit să fie Crucea lui Hristos.
De exemplu, aici avem catapeteasma unui lăcaș a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului (BOU-PK) din SUA.
Și iată o catapeteasmă asemănătoare, dar în Ucraina, într-o biserică a BOaU din Odesa.
Ușile împărătești în simbolismul bisericii reprezintă intrarea în Împărăția Cerească. Dar dacă sunt realizate în întregime sub forma unui trident, atunci se pune întrebarea: aceste uși simbolizează intrarea în ce fel de împărăție?
Greco-catolicii ucraineni au mers și mai departe. Au construit în Ciortkiv o biserică întreagă în formă de trident.
Recent, tot mai multe fotografii cu "veșminte clericale patriotice" au apărut pe internet, nu doar în galben și albastru, dar chiar și cu harta Ucrainei pe spate.
Ce vezi în fața ta: o haină preoțească sau un drapel de stat? Deci, ce declară aceast om, cui slujește cu adevărat?
Când, de exemplu, un atlet ucrainean se înfășoară cu steagul național după o victorie, este evident ca glorifică Ucraina, ca semn de respect și onoare pentru țara sa. Acest lucru este perfect normal pentru că sportul aparține domeniului lumesc, pământesc, vremelnic.
Dar un preot care săvârșește Sfintele Taine, care intră în sfera Divinului, ar trebui să fie îmbrăcat în haine care să simbolizeze cele cerești, nu cele pământești. Dacă nu este cazul, avem de-a face cu o substituire teribilă a conceptelor. În locul lui Hristos, în locul Împărăției Sale veșnice, "preotul" oferă oamenilor alte idealuri și aspirații: cele pământești și trecătoare. Ca urmare, Hristos dispare din conștiința omului, fiind înlocuit de stat sau de o idee națională. Astfel, creștinismul este înlocuit de tradițiile și obiceiurile locale, degenerând treptat de-a dreptul în păgânism.
De exemplu, iată un videoclip în care un "preot" dansează cu enoriașii, cântând o melodie despre "o vrăjitoarea rea".
Într-un dosar penal împotriva unuia dintre jurnaliștii UJO, ofițerii SBU susțin că BOaU nu este altceva decât un atribut al statului Ucrainei și, prin urmare, orice critică la adresa acesteia este considerată trădare de stat. Și în acest caz, cea mai mare problemă nu este că acest lucru contravine Constituției Ucrainei, dar și bunul simț, ci că este arată foarte clar și concret esența BOaU și scopul său. Dacă Biserica este Trupul lui Hristos, atunci BOaU este un atribut al statului și prin aceasta se spune totul. Astfel, rămâne la latitudinea fiecăruia să-și aleagă calea.
Se pare că avem suficiente exemple. În concluzie, am dori să subliniem ce este adevăratul patriotism și adevărata cinstire a simbolurilor statului. Totul se rezumă la cuvintele lui Hristos: "Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Mat. 22:21). Istoria Bisericii arată că creștinii au fost cetățenii cei mai respectuoși ai țărilor lor pentru că și-au îndeplinit îndatoririle civice nu din frică, ci din conștiință. Au urmat toate directivele autorităților statului, atâta timp cât acestea nu au contrazis credința lor creștină. Creștinii și-au slujit poporul și statul, dar nu au plasat niciodată aceste valori mai presus de credința lor. Dacă conducătorii încălcau credința lor, încercând să-i facă pe creștini să cinstească ceva mai presus de Crucea Domnului, creștinii primeau martiriul și mărturisirea, dovedind prin propriul lor sânge că Hristos este mai presus de toate pentru ei. "Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig" (Filipeni 1:21), după cum a scris Apostolul Pavel.
Numai cistindu-L pe Hristos, îndreptându-ne toate gândurile și dorințele către El și căutând mai întâi Împărăția Cerurilor, putem apăra Ucraina și să o facem liberă și prosperă. Dacă îi dăm Cezarului ceea ce este a lui Dumnezeu, onorând simbolurile de stat mai presus de Crucea lui Hristos, nu numai că vom distruge statul nostru ucrainean, dar ca urmare vom eradica codul nostru genetic vechi de secole, așezat în noi încă de pe vremea Sfântului Cneaz Vladimir.
Ce secrete despre UJO a descoperit SBU prin agentul său?
Recent, membrii personalului UJO Andrii Ovcearenko, Valerii Stupnițkii și Volodimir Bobeciko, precum și preotul Serhii Certilin, au primit rechizitoriile pentru trădare.
Incendierea lăcașului BOUkr sau din nou despre "tranzițiile libere" la BOaU
La sfârșitul lunii septembrie, susținătorii BOaU au incendiat un lăcaș al BOUkr din Volyn. Cum incendierea este legată de mitul "trecerilor libere" de la BOUkr la BOaU?
"A urla la lună" în loc de rugăciune, sau de ce clerul BOUkr trece la BOaU?
Vasyl Levcenko, un preot din Eparhia Cernăuților și Bucovinei din cadrul BOUkr, a plecat la BOaU. Ce l-a determinat să ia o astfel de decizie?
Creștiniii împotriva persecuției: trecutul și prezentul
Creștinii ortodocși din Transcarpatia au împiedicat reprezentanții CTR să-i mobilizeze pe doi preoți ai BOUkr. Ce putem învăța din această poveste astăzi?
Mărturiile lui Lotâș și psihologia lui Iuda
Singurul din obștea Lavrei Peșterilor de la Kiev care a trădat Biserica, Avraamii Lotâș, a acordat un interviu canalului Priamyi. O revelație a psihologiei lui Iuda.
Elenski: Distrugerea ratingului lui Zelenski de către aliații lui Poroșenko
În acest articol vom analiza modul în care politicile lui Victor Elenski și ale reprezentanților lui Petro Poroșenko au influențat atitudinea guvernului față de BOUkr.