Religia "lumii ruse" își ia rămas bun de la creștinism

Imagine: Uniunea Jurnaliştilor Ortodocși

Adunarea mondială a poporului rus a avut loc pe 27 martie 2024 în sala sinodală a catedralei Mântuitorului Hristos, prezidată de patriarhul Chiril, președintele Adunării mondiale a poporului rus (AMPR).

Wikipedia raportează că această organizație a fost creată în mai 1993 sub auspiciile Bisericii Ortodoxe Ruse. Conform statutului AMPR, conducătorul acesteia este Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, iar prezidiul și Consiliul AMPR includ politicieni și personalități rusești publice, reprezentanți ai lumii științei, culturii și educației, militari, lideri și compatrioți din străinătate.

La congresele anuale participă în mod tradițional reprezentanți ai tuturor ramurilor guvernamentale ale Federației Ruse, lideri ai asociațiilor publice, cel mai înalt cler al religiilor tradiționale din Rusia, profesori și studenți ai universităților importante și alte personalități. Adică AMPR se poziţionează ca o organizaţie ce reprezintă elita ţării.

Actualul congres a adoptat așa-numitul Decret XXV "Prezentul și viitorul lumii rusești", numit pe site-ul Patriarhiei Moscovei un document de program și adresat autorităților legislative și executive ale Rusiei. Așadar, aceasta este o recomandare de acțiune către autorități în numele elitei ruse, inclusiv a celei duhovnicești. Nu vom analiza aici integral acest document destul de voluminos, dar ne vom concentra pe unele teze ale sale, care demonstrează cu certitudine corectitudinea afirmației din titlul acestui articol.

Teza nr. 1: Rusia este un bastion "de reținere"

Citat din Decretul XXV: "Cea mai înaltă semnificație a existenței Rusiei și a lumii rusești creată de aceasta – misiunea sa duhovnicească - este de a fi "Cel ce împiedică" la nivel global, cel care protejează lumea de rău".

Menționarea termenului "protejare" este o referire la unul dintre cele mai obscure pasaje ale Sfintei Scripturi, și anume al doilea capitol al celei de-a doua epistole a Apostolului Pavel către Tesaloniceni. Acesta este locul: "Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte" (2 Tes. 2:7).

Adică antihrist nu va veni în lume și vremurile din urmă nu vor sosi până când nu va fi luat un anumit "care împiedică". Cine este acest "care împiedică"?

Sfinții Părinți recunosc că nu pot spune cu siguranță, ci doar își exprimă părerea, dar nu insistă asupra ei. De exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: "Pe bună dreptate, oricine poate, în primul rând, să întrebe ce împiedică (το κατέχων) (cf. 2 Tes. 2:7), apoi să descopere dorința de a afla de ce vorbește Pavel atât de vag despre aceasta? Ce nu-i permite să se deschidă, adică ce-l împiedică? Unii spun că este harul Duhului Sfânt, în timp ce alții spun că este statul roman. Înclin mai mult spre acesta din urmă".

De fapt, Imperiul Roman de Apus a căzut în 455, Imperiul de Răsărit sau Bizantin în 1453, iar antihristul încă nu venise. Poveștile despre faptul că Imperiul Roman a migrat la Moscova nu au nicio bază nici în învățăturile patristice, cu atât mai puțin în Sfintele Scripturi și nu au fost niciodată împărtășite de Biserică. Deși, într-adevăr, ele sunt destul de populare printre cei care nu cred în cuvintele lui Hristos: "... Împărăția Mea nu este din lumea aceasta..." (Ioan 18:36), și încearcă cu toată puterea să dovedească contrariul. În consecință, reieșind din presupunerile lui Ioan Gură de Aur, rămâne doar harul Duhului Sfânt.

Sfântul Efrem Sirul credea că „ceea ce împiedică” este răspândirea Evangheliei în întreaga lume: "... până când apostolatul va împlini chemarea care i-a fost dată: mergeți la toate neamurile (Matei 28:19), iar învățătura (lui Hristos) nu se va răspândi și nu va încheia nici timpul său, iar oamenii nu vor fi desăvârșiți prin propovăduirea Apostolilor și prin învățătura preoților: numai atunci, în cele din urmă, Apostatului i se va permite să vină să încerce demnitatea oamenilor".

Un arhiereu rus al secolului al XIX-lea, Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul, scrie același lucru: "Puterea lui mântuitoare a început să lucreze abia din vremea pogorârii Duhului Sfânt. Trebuie să-i dăm timp să pătrundă peste tot și să-i reînvie pe toți cei care sunt capabili să primească lucrarea sa dătătoare de viață. Când își va termina lucrarea, atunci acelui fiu al pierzării i se va da voie să iasă în față".

Din interpretări se poate constata că acel "reținător" în general este o instituție a puterii de stat, dar nicăieri în învățătura patristică nu există vreun indiciu că "cel care împiedică"  este un stat numit Rusia.

Astfel, pretenția Rusiei la rolul de "reținător" nu este altceva decât speculații care nu sunt bazate nici pe Sfintele Scripturi, nici pe Sfânta Tradiție a Bisericii și inventate pentru a justifica scopuri care sunt foarte depărtate de Evanghelie. Care anume?

Teza nr. 2: Rusia este apărătorul lumii rusești care nu are frontiere

Un citat din Decretul XXV: "...Rusia este creatorul, sprijinul și apărătorul lumii rusești. Granițele lumii rusești ca fenomen duhovnicesc, cultural și al civilizației sunt semnificativ mai largi decât frontierele de stat atât ale actualei Federații Ruse, cât și ale Țîrii Rusiei istorice mari. Alături de reprezentanții oekumenei rusești împrăștiați în întreaga lume, lumea rusă îi include pe toți pentru care tradiția rusească, lăcașurile sfinte ale civilizației ruse și marea cultură rusă sunt cea mai înaltă valoare și sensul vieții".

Aceste cuvinte conțin o substituire terifiantă de concepte. Definiția dată exprimă universalismul, conform căruia oricine împărtășește tradiția, lăcașurile sfinte și cultura rusă este un reprezentant al "lumii ruse" și, prin urmare, trebuie să fie protejați de Rusia, indiferent dacă dorește acest lucru sau nu.

Dar universalismul creștin este complet diferit: toți cei care cred în Hristos aparțin Bisericii, indiferent de naționalitate, cultură, tradiție și altele asemenea.

"... Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos" (Col. 3:11) – acesta este adevăratul universalism creștin. Dacă Evanghelia numește pe Hristos sensul vieții și cea mai înaltă valoare ("Căci pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig" (Fil. 1, 21), atunci Decretul XXV al AMPR scoate în evidență tradiția, cultura și sanctuarele rusești. Cineva poate spune că sunt menționate și sanctuarele, dar în această definiție nu există niciun cuvânt despre Hristos.

Da, în Rusia au fost construite multe biserici și mănăstiri magnifice, dar putem oare să afirmăm că Rusia este o țară creștină? Iată, de exemplu, mărturia binecunoscutului păstor rus al secolului al XX-lea, mitropolitului Antonie de Suroj: "Dacă creștinismul ar fi fost creștinismul Evangheliei, real înfăptuit, atunci toată lumea ar spune: Da, aceasta este plinătatea vieții, deci merită de trăit... Dar cine poate spune aceasta despre ortodoxia rusă din Rusia? <...> am îngăduit întregii lumi, la milioane de oameni, să-L piardă pe Dumnezeu – celor care s-au dovedit a nu fi până la capăt creștini, pentru că nimeni care ne întâlnește nu-l vede pe Hristos în ochii noștri; imaginea noastră nu reflectă strălucirea vieții divine <...> Vorbind despre Rusia, de exemplu: nu se explică oare colosala cădere de la credință prin cuvintele lui Leskov, care spunea că Rusia a fost botezată, dar nu a fost niciodată luminată?"

Să repetăm ​​ultimele cuvinte: "Nu a fost niciodată luminată" (adică prin lumina Evangheliei).

Iată un alt exemplu. În cartea "Preotul în viața duhovnicească a satului rus", publicată în 2003, se spune că clerul din secolele al XIX-lea și al XX-lea "a fost de acord că țăranii primesc doar latura externă, doar ritualurile Ortodoxiei, fără a pătrunde în sensul tainelor, rugăciunilor, ritualurilor, fără a le înțelege, uneori distorsionându-le sensul. <…> Multora dintre țărani le este greu să răspundă la întrebarea câți zei există. <…> neprimind ajutor de la Dumnezeu, țăranul aleargă imediat la vrăjitori și descântători, uitând de Dumnezeu și de credință".

Acestea au fost spuse despre țărănimea care constituia mai mult de 90% din poporul rus, dar chiar și printre păturile elevate ale societății era puțină credință creștină. Pentru a vă convinge de acest lucru, este suficient să citiți istoria bisericii ruse, lucrările sfinților ruși și lucrările clasicilor ruși.

De exemplu, sub Petru I, s-a înființat "Sinodul glumeților, bețivilor și extravaganților", ai cărui membri, reprezentând cele mai înalte pături ale societății, s-au angajat derâderea și batjocura demonstrativă a Bisericii și au săvârșit astfel de urâciuni încât ar fi o rușine să lw menționăm.

Drept exemplu, descriem unul dintre cele mai "decente" ritualuri de alegere a unui patriarh clown: "... "Cheazul-Papă" ales era pus într-un coș și "pontiful" era purtat, însoțit de întreg "sinodul". La o casă, era dezbrăcat și coborât gol într-un ceaun uriaș plin cu bere și vin. "Cheazul-Papă" plutea în ceaun. Oaspeții, bărbați și femei care aparțineau celor mai înalte familii boierești, dezbrăcați, beau vin din acest ceaun și cântau cântece obscene pe motive bisericești".

Caracteristicile societății rusești pe care scriitorii ruși de asemenea le-au prezentat, nu ne permit să numim Rusia un bastion nu numai al creștinismului, dar chiar și al "binelui" abstract.

A. Cehov: "Rusia este o țară de stat. Beția, analfabetismul, prostia și mizeria țăranului rus, care cu două sute de ani rămâne în urmă de Europa și care încă nu prea siguri își închide nasturii la pantaloni, arată încă o dată că nu se poate să fii prieten cu el, deoarece el vede prietenia ca pe o slăbiciune. <…> În Rusia, un om cinstit este ceva asemenea unui curățător de sobe, cu care bonele îi sperie pe copiii mici. <...> Rusul este un porc mare. Dacă îl întrebați de ce nu mănâncă carne și pește, el va acuza lipsa de provizii, căile de comunicare, etc., în timp ce vodka este disponibilă chiar și în cele mai îndepărtate sate și în orice cantitate. <…> Priviți la această viață: aroganța și lenevia celor puternici, ipocrizia, minciuna. <...> Rușii se deosebesc prin tendința lor de a-și cheltui ultimele fonduri pe tot felul de extravaganțe atunci când nu sunt satisfăcute nevoile lor cele mai stringente".

M. Saltykov-Ședrin: "Dacă voi adormi și mă voi trezi peste o sută de ani și mă vor întreba ce se întâmplă acum în Rusia, voi răspunde: ei beau și fură...".

Nu afirmăm că situația în Ucraina este diferită. Da, nici țara noastră nu poate fi un exemplu de viață și evlavie creștină. Și avem destule din tot ce s-a menționat mai sus. Totuși, în același timp, nu pretindem să fim considerați un model pentru creștinii din întreaga lume, cu atât mai puțin nu încercăm să ne impunem viziunea asupra lumii. Și cel mai important, nu impunem valori creștine prin foc și sabie.

Decretul emis propune în locul universalismului Bisericii, în locul lui Hristos ca sens al vieții, universalismul "lumii rusești", care, conform mărturiei reprezentanților de seamă ai acestei lumi, are un număr mare de deficiențe și este departe de a fi perfect.

Teza nr. 3: Războiul este o modalitate legitimă de a proteja "lumea rusă"

Citat din Decretul XXV: "Din punct de vedere duhovnicesc și moral, operațiunea militară specială este un Război Sfânt, în care Rusia și oamenii săi, apărând spațiul duhovnicesc unic al Sfintei Rusii, îndeplinesc misiunea de "Reținător", protejând lumea de atacul globalismului și de victoria Occidentului care a căzut în satanism".

Nu ne angajăm să judecăm cine a căzut în satanism și cine nu, spunem doar că din perspectiva Sfintei Scripturi, binecuvântarea cuplurilor de același sex, de care este acuzat Occidentul, nu se deosebește fundamental de binecuvântarea războiului agresiv (a se citi: omor), ceea ce face de fapt conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse.

Despre "cel care împiedică" s-a vorbit mai sus. Câteva cuvinte despre "războiul sfânt". Pe 24 februarie 2022, Rusia a atacat de facto statul suveran Ucraina și a început un război agresiv care nu poate fi justificat în plan teologic sau moral. Timp de doi ani, Rusia a ucis mii de civili, a distrus sute de orașe și sate și a privat milioane de oameni de locuințe, proprietate și mijloace de trai.

În documentul "Fundamentele conceptului social al Bisericii Ortodoxe Ruse", adoptat în 2000, există un capitol întreg dedicat temei războiului, numit: "Război și pace". Acolo este condamnat ferm inițiatorul războiului și este justificată partea care se apără. Iată câteva citate:

• "Războiul este o manifestare fizică a bolii duhovnicești ascunse a umanității – ura fratricidă (Gen. 4:3-12).”
• "Războiul este un rău".
• "Omorul, fără de care nu există războaie, este considerată o crimă gravă în fața lui Dumnezeu deja din zorii istoriei sfinte. "Să nu ucizi", spune legea lui Moise (Ex. 20:13)".
• "... că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26:52) – ideea unui război drept găsește justificare în aceste cuvinte ale Mântuitorului. Din punct de vedere creștin, conceptul de adevăr moral în relațiile internaționale trebuie să se bazeze pe următoarele principii fundamentale: iubirea față de aproapele, de popor și de Patrie; înțelegerea nevoilor altor popoare; convingerea că nu poți sluji pentru binele poporului tău prin mijloace amorale".

Documentul Bisericii Ortodoxe Ruse condamnă poziția a conducerii sale actuale. Rusia acționează prin "mijloace amorale" pentru binele imaginar al poporului său. Pentru a-și realiza ambițiile imperiale, Rusia încalcă poruncile de bază ale lui Dumnezeu: "să nu ucizi", "să nu furi", "să nu faci mărturie mincinoasă" și crede că scopul justifică mijloacele. Dar a crezut Hristos așa?

Evanghelia conține descrierea unei situații în care apostolii au vrut să folosească metode violente împotriva oamenilor ostili față de Hristos.

Așa scrie Evanghelistul Luca: "Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască" (Luca 9:51-55).

Afirmația din Evanghelie este că războiul nu poate fi în niciun caz un mijloc de predicare a creștinismului sau un mijloc de a-l apăra.

Hristos a murit pentru întreaga lume, aproape toți apostolii s-au dus la moarte de dragul propovăduirii Evangheliei, dar niciunul dintre ei și urmașii lor nu au ucis pe nimeni de dragul acestei propovăduiri sau apărării adevărului.

Decretul XXV afirmă exact contrariul: "În timpul Operațiunii Militare Speciale, poporul rus, cu armele în mână, își apără viața, libertatea, statalitatea, identitatea în civilizație, identitatea religioasă, națională și culturală, precum și dreptul de a trăi pe propriul pământ în cadrul granițelor unui singur stat Rus".

Cum îți poți apăra valorile duhovnicești și culturale în timp ce ucizi oameni într-o altă țară? Un citat din "Jurnalul unui scriitor" al unui alt reprezentant marcant al culturii ruse, F. Dostoievski, ne va ajuta să răspundem la această întrebare: "Am spus că rușii nu sunt iubiți în Europa. <...> Ei văd în noi mai degrabă barbari rătăcind prin Europa și bucurându-ne că ceva și undeva poate fi distrus - distrus doar de dragul distrugerii, din plăcerea de a vedea cum totul se destramă, ca o hoardă de sălbatici, la fel ca hunii, gata să dea năvală în Roma antică și să distrugă sfântul oraș, chiar și fără nicio idee despre ce comoară distrug..."

Prin războiul din Ucraina, Rusia confirmă fără echivoc această viziune.

Astfel, pentru a proteja "lumea rusă", AMPR utilizează și recunoaște drept justificate metodele păcătoase de violență, crimă, jaf și minciună. Evanghelia, pe de altă parte, permite metode direct opuse: iubirea, convingerea, mila, jertfa.

Concluzii

Decretul XXV "Prezentul și viitorul lumii rusești", adoptat la Adunarea Mondială a Poporului Rus, mărturisește că ideologia "lumii ruse" a început să dobândească trăsăturile unei religii. Și această religie este un substitut pentru creștinism:

• universalismul Bisericii lui Hristos este înlocuit de universalismul "lumii rusești";
• acest universalism nou este inculcat prin metode direct opuse celor din Evanghelie;
• în locul Duhului Sfânt, statul Rusiei este poziționat ca "duh care împiedică".

Dacă până la război problema relației dintre creștinism și "lumea rusă" mai putea fi discutată și dezbătută, atunci războiul a arătat că drumurile lor diferă.