Un ierarh BORu din străinătate: Războiul din Ucraina este un rău teribil

Episcopul Irineu al Londrei și Europei de Vest. Imagine: site-ul Eparhiei de Londra și Europa de Vest

Episcopul Irineu al Londrei și Europei de Vest, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate (BORuS), a denunțat războiul din Ucraina și a cerut încetarea acestuia. Declarația sa a fost publicată pe site-ul eparhiei.

"Nu știu cum să mă exprim mai clar: războiul este un rău. El nu poate fi justificat. Dumnezeu îi va binecuvânta pe făcătorii de pace, așa cum a spus Domnul Însuși", a notat ierarhul.

El a subliniat că poziția sa sub acest asăect nu este politică, ci intrinsec religioasă.

"Suntem împotriva oricărui război, și a acestui război în special, așa cum suntem și împotriva vărsării de sânge și împotriva persecuției în toate cazurile – oricine ar fi autorii. Am afirmat deja de multe ori că acțiunile militare din Ucraina sunt greșite", a spus el, evidențiind suferința pe care războiul o provoacă oamenilor.

Episcopul Irenei a menționat că, de când a început războiul, el și tovarășii săi episcopi din Europa s-au împotrivit acestuia din toată inima și cu toată vocea.

Ei au strâns sume mari de bani care au fost transmise fondurilor de ajutor umanitar din Ucraina. Ei au primit mulțumiri oficiale de la liderii bisericii ucrainene pentru sprijinul oamenilor suferinzi. Ei au deschis și au operat bănci de alimente pentru a oferi hrană refugiaților ucraineni din Marea Britanie și Europa. Ei au asistat în adăpostirea și sprijinirea familiilor de refugiați. Ei au organizat o tabără de vară pentru copiii familiilor de refugiați ucraineni din Europa. Ei au primit preoți refugiați și i-au integrat în parohiile sale. Ei au deschis o nouă parohie în Elveția pentru a satisface grupuri mari de refugiați ucraineni într-o regiune în care nu exista până acum parohie.

Mai mult, episcopul Irineu a subliniat că este împotriva persecuției Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU) de către autoritățile seculare, "o realitate bine documentată și împotriva căreia au ridicat vocea liderii religioși din întreaga lume".

La sfârșitul declarației sale, ierarhul a notat: "Există cei care vor încerca mereu să politizeze acest lucru, dar trebuie și vom ignora aceste acuzații false și pur și simplu, ne vom strădui să urmăm exemplul lui Hristos. În fața acestui război sinistru, odată cu vărsarea de sânge pe care continuă să o provoace și cu persecuția inocenților pe care o încurajează, să ne străduim împreună să-i ajutăm pe toți acești nevinovați și să punem capăt rapid și mult năzuit acestei boli asupra demnității umane".

Mai devreme, UJO a raportat că potrivit opiniei unui ierarh cipriot, războiul din Ucraina ar putea marca începutul unui celui de-al treilea război mondial.

Judecătorul – jurnalistului UJO: „Și ce vreți să facem, să vă ascultăm?”

La ședința de judecată, judecătorii au renunțat să asculte discursul de apărare al jurnalistului UJO Valerii Stupnițki.

Amsterdam a anunțat difuzarea în SUA a unui film despre persecuția BOUkr

Filmul prezintă interviuri cu experți și victime ale persecuției BOUkr din partea statului, inclusiv cu soldați ai Forţelor Armate Ucrainene și jurnalişti.

Patriarhul Daniel i-a răspuns clericului care vrea să se supună Fanarului

Nou alesul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare nu a acceptat demisia starețului Mănăstirii Ghighinți.

Conducătorul Fanarului a ignorat ceremonia în cinstea noului Patriarh BOB

Potrivit surselor publicației "Glasove", Patriarhul Bartolomeu a zburat la Istanbul seara imediat după întronizarea Patriarhului Bulgar Daniel.

Primul duscurs al Patriarhului Bulgar Daniel: Nu am căutat acest titlu

A fost publicat discursul oficial rostit de noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Baulgare la întronizarea sa.

La Sofia a avut loc întronizarea noului Patriarh Bulgar

La ceremonie au participat Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Locale, Președintele țării și alți înalți demnitari ai Bulgariei.