Zelenski despre moscheea din Kiev: Avem terenul și un proiect arhitectural

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski. Imagine: president.gov.ua

La 20 mai 2020 președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat încă o dată că la Kiev va fi construită o mare moschee pentru tătarii din Crimeia. El a făcut această declarație în timpul conferinței de presă la finalul primului an al cadenței sale, evenimentul a fost transmis în direct pe canalul de YouTube al Biroului Prezidențial.

"Au găsit un teren pentru construcții la Kiev, pentru că au deja un proiect. Asteptam proiectul de la tătarii din Crimeea. Și ei deja îl dețin, acest fapt mi-a fost comunicat la ultima întrevedere . Se va  construi o moschee mare", a menționat Zelenski.

Președintele a amintit totodată despre construirea a 500 de apartamente în regiunea Herson pentru tătarii din Crimeia, terenul este deja pregătit.

Șeful statului și-a anunțat intenția de a introduce modificări la Constituția și legislația Ucrainei, care vor contribui la sprijinul populației din Crimeea.

Zelenski a declarat anterior că va face ca sărbătorile islamice să fie sărbători de stat.

Judecătorul – jurnalistului UJO: „Și ce vreți să facem, să vă ascultăm?”

La ședința de judecată, judecătorii au renunțat să asculte discursul de apărare al jurnalistului UJO Valerii Stupnițki.

Amsterdam a anunțat difuzarea în SUA a unui film despre persecuția BOUkr

Filmul prezintă interviuri cu experți și victime ale persecuției BOUkr din partea statului, inclusiv cu soldați ai Forţelor Armate Ucrainene și jurnalişti.

Patriarhul Daniel i-a răspuns clericului care vrea să se supună Fanarului

Nou alesul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare nu a acceptat demisia starețului Mănăstirii Ghighinți.

Conducătorul Fanarului a ignorat ceremonia în cinstea noului Patriarh BOB

Potrivit surselor publicației "Glasove", Patriarhul Bartolomeu a zburat la Istanbul seara imediat după întronizarea Patriarhului Bulgar Daniel.

Primul duscurs al Patriarhului Bulgar Daniel: Nu am căutat acest titlu

A fost publicat discursul oficial rostit de noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Baulgare la întronizarea sa.

La Sofia a avut loc întronizarea noului Patriarh Bulgar

La ceremonie au participat Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Locale, Președintele țării și alți înalți demnitari ai Bulgariei.