Un ierarh al BOUkr: Videoclipul din Lavră nu poate afecta întreaga Biserică

Arhiepiscopul Victor (Koțaba). Imagine: politica.com.ua

Comentând cântarea într-una dintre bisericile Lavrei Peșterilor din Kiev a unui cântec în care este menționat cuvântul "Rusia", arhiepiscopul Victor (Koțaba) de Baryshivka a spus că "acesta este exact cazul când, pe baza acțiunilor unei sau ale mai multor persoane, se propune aducerea în judecată a întregii Bisericii Ortodoxe Ucrainene", scrie portalul Politica.

Potrivit lui Vlădica, "informația astăzi este aceeași armă ca și tancurile cu rachete", iar "în ultimul timp, spațiul media a luat-o razna pur și simplu, producând numeroase falsuri și minciuni".

El a subliniat că "chiar dacă videoclipul este autentic, el nu poate influența soarta Lavrei, conducerii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, sau cu atât mai mult întreaga Biserică".

Ierarhul a reamintit că Biserica Ortodoxă Ucraineană a afirmat în mod repetat că "numai persoanele oficiale pot exprima poziția oficială a Bisericii în orice problemă și numai prin resursele oficiale ale Bisericii".

"Au fost făcute mai multe declarații oficiale cu privire la atitudinea față de invazia Federației Ruse, precum și adresări ale Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 24 februarie, a Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 12 mai, a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 27 mai, care condamnă agresiunea rusă în cea mai categorică formă", a menționat arhiepiscopul.

Potrivit arhiepiscopului, interpretarea unui anumit cântec de către un grup de femei mirene surprinsă în videoclip, precum și ale altor cântece similare la sfârșitul unei slujbe,"este întotdeauna o inițiativă personală a cântăreților, dar nu o binecuvântare specială a ierarhiei mănăstirii".

"În consecință, dacă oamenii legii interpretează aceste acțiuni drept o infracțiune, atunci responsabilitatea revine unor anumiți oameni și nu se răspândește asupra întregii Biserici, pentru că mulți dintre preoții și enoriașii noștri rurali, de exemplu, nu vor ști niciodată despre acest eveniment. Acesta este însuși principiul împărțirii răspunderii individuale și colective", crede ierarhul.

Arhiepiscopul a atras, de asemenea, atenția asupra faptului că "în Internet s-a aflat deja că cuvintele din videoclipul "Dangătul clopotelor plutește peste Rusia" este versul unei "Cântări adresate Presfintei Născătoarei de Dumnezeu", scrisă la începutul anilor 2000, când au fost restaurate vechile biserici și construite noi biserici după căderea URSS în țările post-sovietice".

"Ca să spun adevărul, nu mă consider un fan al unei asemenea creativități și nu cred că ar trebui să sune astfel de cântece în biserici. Pentru a o preaslăvi pe Maica Domnului sub bolțile bisericii, este mult mai bine  prin cântarea rugăciunii "Împărăteasa Mea cea Preabună", unde nu există niciun cuvânt cu conotație politică. Cu toate acestea, chiar și cuvintele "Maică Rusie se trezește" nu vorbesc deloc despre politică, ci despre renașterea credinței în rândul oamenilor. A fost tăiat un fragment dintr-o melodie lungă și suprapus în videoclip "întâmplător". Dar e clar că nu este o coincidență", asigură ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

UJO a raportat mai devreme că la 15 noiembrie 2022, SBU (Serviciul Securității al Ucrainei) a deschis o procedură penală din cauza unui videoclip din Lavra Peșterilor din Kiev.

Judecătorul – jurnalistului UJO: „Și ce vreți să facem, să vă ascultăm?”

La ședința de judecată, judecătorii au renunțat să asculte discursul de apărare al jurnalistului UJO Valerii Stupnițki.

Amsterdam a anunțat difuzarea în SUA a unui film despre persecuția BOUkr

Filmul prezintă interviuri cu experți și victime ale persecuției BOUkr din partea statului, inclusiv cu soldați ai Forţelor Armate Ucrainene și jurnalişti.

Patriarhul Daniel i-a răspuns clericului care vrea să se supună Fanarului

Nou alesul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare nu a acceptat demisia starețului Mănăstirii Ghighinți.

Conducătorul Fanarului a ignorat ceremonia în cinstea noului Patriarh BOB

Potrivit surselor publicației "Glasove", Patriarhul Bartolomeu a zburat la Istanbul seara imediat după întronizarea Patriarhului Bulgar Daniel.

Primul duscurs al Patriarhului Bulgar Daniel: Nu am căutat acest titlu

A fost publicat discursul oficial rostit de noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Baulgare la întronizarea sa.

La Sofia a avut loc întronizarea noului Patriarh Bulgar

La ceremonie au participat Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Locale, Președintele țării și alți înalți demnitari ai Bulgariei.