Instanța a declarat ilegală "reînregistrarea" parohiei din s. Stavnița

Locuitorii satului Stavniţa lângă lăcaşul Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Solun, februarie 2019. Imagine: spzh.news/ru

La 3 februarie 2020 Curtea Economică din orașul Kiev a constatat caracterul ilegal și a anulat ordinul administrației regionale de stat din Hmelniţki privind înregistrarea statutului comunității religioase a bisericii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din satul Stavniţa, raionul  Leticev (Eparhia de Hmelniţki a Bisericii Ortodoxe Ucrainene), în noua redacţie ca parte a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU). Avocatul Iaroslav Pasecinik, care a fost implicat direct în apărarea drepturilor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene în instanță, i-a comunicat despre această hotărâre corespondentului UJO.

"Am constatat independența judecătorilor de la Kiev când au scos în evidenţă infracțiunile comise de autorități și au luat o decizie echilibrată și echitabilă", a menţionat Pasecinik.

Potrivit avocatului, hotărârea judecătorească va intra în vigoare după expirarea termenului de apel, dacă reprezentanții administrației regionale de stat nu vor de pune cerere la instanţa de recurs. Acest termen este de 20 de zile.

"Administrația a declarat că nu vor face recurs", a adăugat reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Până la intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești, biserica cu hramul în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Solun din satul Stavnița va fi închisă, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice nu vor săvârşi în ea slujbe.

Amintim că în data de 06 februarie 2019 locuitorii din satul Stavniţa, care nu au nici o legătură cu comunitatea religioasă, au organizat un vot pentru "trecerea" parohiei bisericii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie la BOaU.

La 12 aprilie 2019 administrația regională de stat din Hmelniţki a examinat documentele pregătite de activiștii noii structuri bisericești și a înregistrat noua redacţie a statutului parohiei ca parte a BOaU.

Conducătorul Fanarului a ignorat ceremonia în cinstea noului Patriarh BOB

Potrivit surselor publicației "Glasove", Patriarhul Bartolomeu a zburat la Istanbul seara imediat după întronizarea Patriarhului Bulgar Daniel.

Primul duscurs al Patriarhului Bulgar Daniel: Nu am căutat acest titlu

A fost publicat discursul oficial rostit de noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Baulgare la întronizarea sa.

La Sofia a avut loc întronizarea noului Patriarh Bulgar

La ceremonie au participat Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Locale, Președintele țării și alți înalți demnitari ai Bulgariei.

Un arhimandrit bulgar și-a anunțat demisia din cauza noului patriarh

Starețul uneia dintre mănăstirile Bisericii Bulgare a scris că de acum înainte patriarhul său este Bartolomeu.

A fost ales Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare

Astăzi va fi intronizat nou alesul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Tribunalul a prelungit măsura preventivă pentru ÎPS Luca de Zaporojie

"Accept cu smerenie decizia instanței de a prelungi măsura preventivă pentru încă o lună", a scris vlădica.