"Te vom arde pe tine personal!": amenințări ai radicalilor BOaU în Tarașea
În ziua de 6 iunie 2022, în orașul Tarașea, regiunea Kiev, activiști din așa numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei au venit la biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel a Bisericii Ortodoxe Ucrainene și l-au amenințat pe parohul ei, protoiereul Serghii Koziuk. Videoînregistrarea a fost publicată pe canalul de Youtube "Jurnalistul ortodox".
În timp ce enoriașii se rugau și citeau acatiste în fața bisericii, activiștii așa-zisei BOaU lângă poarta bisericii cântau imnul Ucrainei și "Cervona kalyna" (Calinul roșu – tr.), strigau "Moarte dușmanilor!" și diferite insulte la adresa credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Unul dintre radicalii din spatele porții i-a promis parohului că "îl va arde personal pe el". "Preotul" BOaU Iurii Salnik a cerut susinătorilor săi să taie lacătul de pe ușa bisericii cu un polizor de mână și să pătrundă în biserică, pentru că "cetățenii Ucrainei au dreptul să se roage în biserică".
O sursă a UJO din Tarașea a spus că comunitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost înregistrată oficial în octombrie 2002, prin ordinul administrației regionale de stat de la Kiev. Iar în 2019, Iuriy Salnik și-a revendicat drepturile asupra bisericii Sfinților Apostoli Petru și Pavel și a înregistrat-o oficial în statutul "comunității Sfinților Petru și Pavel", iar acum susținătorii lui Dumenko susțin că acestă biserică le aparține de 17 ani.
"Adevărul este că BOaU și-a creat comunitatea în mod fictiv, folosind ordinul administrației regionale de stat de la Kiev cu același număr 648 din 29.10.2002", a explicat sursa noastră. "Adică a fost înregistrată retrospectiv la adresa comunității Bisericii Ortodoxe Ucrainene".
În 2007, Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului a început să construiască Biserica Sf. Gheorghe din localitate, care spre deosebire de biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a rămas de atunci neterminată – e fără acoperiș și cupole. Aici susținătorii lui Dumenko se adunau la slujbe în subsol timp de câțiva ani, iar acum au decis să își revendice drepturile asupra clădirii bisericii care aparține comunității Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
UJO a informat mai devreme că în martie 2019, la Tarașea, adepții lui Dumenko au amenințat că vor pune mâna pe biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte
Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.
Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă
Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.
Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska
Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".
Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina
Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.
Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți
Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.
Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune
Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.