Pe Internet a fost publicat proiectul unui acord între Ucraina și Vatican

La 9 februarie, în rețea a fost publicat un document curios – proiectul unui de acord la scară largă între Ucraina și Vatican. Textul documentului pe șapte pagini a fost postat pe canalul de Telegram "Cronicile lumii tripolare".

"Potrivit juriștilor, dacă va fi semnat, acest document va pune Biserica Catolică și Biserica Ucraineană Greco-Catolică în condiții inegale în raport cu celelalte confesiuni, inclusiv cu Biserica Ortodoxă a Ucrainei recent formată  și Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică, de9oarece acestea nu sunt înzestrate cu statutul juridic pe care îl deține Sfântul Scaun. În esență, Ucraina își asumă obligații suplimentare față de o confesiune concretă fără garanții similare pentru celelalte Biserici", autorii canalului comentează concordatul.

Apropo, evidențierea oricărei confesiuni contrazice prevederile articolului 5 din Legea Ucrainei "Cu privire la libertatea de conștiință și organizațiile religioase". Mai mult, autorii canalului de Telegram notează că în prezent nu există nicio discriminare împotriva Bisericii Catolice din Ucraina.

Conform prevederilor concordatului, se intenționează crearea unei comisii bilaterale care va urmări transferul proprietăților pierdute în perioada sovietică către Biserica Catolică.

"Lăcașurile de cult ale Bisericii Catolice trebuie restaurate pe contul bugetului de stat. Instituțiile de învățământ catolice trebuie să fie finanțate din bugetul de stat al Ucrainei. Certificatul de cununie eliberat după ceremonia săvârșită în Biserica Catolică sau Greco-Catolică este echivalat cu certificatul de căsătorie secular (alte confesiuni sunt private de un astfel de privilegiu, conform părții 3 a articolului 21 din Codul familial al Ucrainei). Capelanii militari pe teritoriul Ucrainei vor fi reprezentați de un episcop militar aprobat de Sfântul Scaun", acestea sunt doar unele prevederi care urmează să devină realitate odată cu semnarea concordatului.

Potrivit sursei, inspiratorul ideologic al concordatului este Andrii Ermak, conducătorul Biroului Prezidențial, care în ultimii ani a susținut cu perseverență ideea sosirii Papei în Ucraina.

Potrivit autorilor canalului de Tg "Cronicile lumii tripolare", documentul va fi luat examinat imediat după prezentarea acreditărilor de către noul ambasador al Ucrainei la Vatican, Andrii Iuraș, în timpul vizitei lui Vladimir Zelenski în Vatican în 2022.

"Zelenski însuși a fost deja convins că un astfel de document îi va oferi voturi suplimentare în Vestul Ucrainei – acest act trebuie să fie mai de valoare decât Tomosul lui Petro Poroșenko!", acest document a fost comentat pe canalul de Telegram "Cronicile lumii tripolare".

UJO a scris mai devreme că potrivit conducătorul BOaU, Iuraș a acordat vizita Papei Francisc în Ucraina.

Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte

Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.

Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă

Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.

Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska

Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".

Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina

Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.

Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți

Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.

Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune

Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.