Papa Francisc: Sexul în afara căsătoriei nu este "cel mai grav" păcat

Papa Francisc. Foto: 24tv.ua

Papa Francisc a spus că sexul în afara căsătoriei nu este "cel mai grav" păcat, el a numit mândria și ura păcate mai grave, relatează independent.co.uk.

"Păcatele trupești nu sunt cele mai serioase", a spus Papa reporterilor fiind în drum din Grecia spre Italia și a precizat că mândria și ura sunt cele mai grave păcate.

De asemenea, pontiful Bisericii Catolice a comentat demisia Arhiepiscopului Parisului Michel Aupetit, care este acuzat că ar avea o relație intimă cu o femeie.

"Din partea lui a avut loc o abatere de la porunca a șasea ("Să nu fii desfrânat" este porunca a șaptea – Red.), dar nu în întregime", a adăugat Papa.

Conducătorul Bisericii Catolice a notat că Arhiepiscopul Aupetit este un păcătos, ca și el și ca Apostolul Petru, și i-a îndemnat pe tineri să nu cedeze ispitei care bântuie astăzi.

"Demonii de astăzi vor să vă farmece cu mesaje seducătoare și persistente, care se concentrează pe realizări ușoare, necesități false, un cult al bunăstării fizice și al distracției cu orice preț. Totul se aseamănă cu niște artificii: arde o clipă, apoi se transformă în fum în aer", a explicat Papa.

UJO a raportat anterior că Papa Francisc a spus că dragostea pasională duce la viața veșnică.

Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte

Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.

Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă

Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.

Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska

Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".

Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina

Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.

Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți

Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.

Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune

Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.