Patriarhul BORu: Capul Bisericii este Hristos, nu Patriarhul de la Fanar

Patriarhul Chiril la conferința despre primat și sobornicitate în Biserică. Imagine: mospat.ru

În Sfânta Biserică a lui Hristos, întâietatea în absolut totul îi aparține Capului ei – Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse, Santitatea Sa Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia a spus acest lucru la deschiderea conferinței "Ortodoxia mondială: primatul și sobornicitatea în lumina doctrinei ortodoxe", relatează Patriarchia.ru.

El a menționat că, în calitate de Întâistătător, este obligat să aibă grijă de păstrarea și consolidarea relațiilor cu toate Bisericile Autocefale, și nu poate să nu simtă "durere personală pentru ceea ce se întâmplă în relațiile noastre cu Patriarhia Constantinopolului și cu Bisericile care au fost implicate de Constantinopol în recunoașterea așa-numitei "Biserici ucrainene autocefale", care de fapt nu reprezintă altceva decât legalizarea schismei bisericești".

El a reamintit că mai devreme Bisericile Autocefale au ajuns la un consens că autocefalia poate fi acordată numai cu acordul tuturor Bisericilor general recunoscute. Această decizie, la care au ajuns Bisericile în etapa de pregătire a Sinodului Pan-Ortodox care așa și nu a avut loc, urma să fie întărită la Sinod, dar patriarhul Bartolomeu a cerut să fie scoasă de pe ordinea de zi. După Sinodul Cretan din 2016, "ea au fost în îngropată adânc, toate acordurile realizate în trecut au fost anulate, iar patriarhul Constantinopolului a declarat că ar fi primit de la apostoli dreptul de a acorda autocefalie personal oricui dorește, fără acordul altor Biserici Autocefale".

"Pretențiile la drepturi și privilegii speciale au fost exprimate de ierarhi și teologi de la Constantinopol și mai devreme, dar niciodată nu au fost pronunțate cu un ton atât de dur și într-o formă atât de radicală ca astăzi. S-a ajuns la punctul că patriarhul Constantinopolului a început să se numească nu primul printre egali, ci "primul fără egali". Această eclesiologie nouă nu are vreun fundament nici în sfintele canoanele, nici în Tradiția Bisericii în ansamblu", a subliniat patriarhul Chiril.

Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2008 a evidențiat afirmarea acestor tendințe și a subliniat că viziunea Patriarhiei de la Constantinopol cu ​​privire la propriile drepturi și împuterniciri "intră în contradicție insurmontabilă cu vechea tradiție canonică formată de secole, pe care se bazează ființa Bisericii Ortodoxe Ruse și a altor Biserici Autocefale". În 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a adoptat documentul "Poziția Patriarhiei Moscovei cu privire la problema primatului în Biserica Ecumenică", în care a subliniat că în Sfânta Biserică a lui Hristos, primatul absolut aparține Capului ei – Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

"Biserica ca organism Dumnezeiesc-uman are nevoie, fără îndoială, de o anumită organizare pământească, și această organizare se manifestă, printre altele, printr-o slujire specială a primatului în cinste. Este clar pentru conștiința Ortodoxă că potrivit canoanelor apostolice, întâietatea la nivelul Bisericii Autocefale are un caracter special – nu numai episcopii trebuie "să-l cunoască pe primul dintre ei și să-l recunoască drept conducător", dar și Primatul Bisericii "nu trebuie să facă nimic fără consimțământul tuturor" (Regulile apostolice, 34). Dacă astfel este restrânsă autoritatea primatului la nivelul Bisericii Autocefale, cu atât mai mult la nivel ecumenic primatul onoarei nu poate fi substituit prin primatul puterii", a explicat el.

UJO a raportat anterior că la 16 septembrie 2021 la Moscova și-a început lucrul conferința pe tema primatului și sobornicității în Biserică.

Judecătorul – jurnalistului UJO: „Și ce vreți să facem, să vă ascultăm?”

La ședința de judecată, judecătorii au renunțat să asculte discursul de apărare al jurnalistului UJO Valerii Stupnițki.

Amsterdam a anunțat difuzarea în SUA a unui film despre persecuția BOUkr

Filmul prezintă interviuri cu experți și victime ale persecuției BOUkr din partea statului, inclusiv cu soldați ai Forţelor Armate Ucrainene și jurnalişti.

Patriarhul Daniel i-a răspuns clericului care vrea să se supună Fanarului

Nou alesul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare nu a acceptat demisia starețului Mănăstirii Ghighinți.

Conducătorul Fanarului a ignorat ceremonia în cinstea noului Patriarh BOB

Potrivit surselor publicației "Glasove", Patriarhul Bartolomeu a zburat la Istanbul seara imediat după întronizarea Patriarhului Bulgar Daniel.

Primul duscurs al Patriarhului Bulgar Daniel: Nu am căutat acest titlu

A fost publicat discursul oficial rostit de noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Baulgare la întronizarea sa.

La Sofia a avut loc întronizarea noului Patriarh Bulgar

La ceremonie au participat Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Locale, Președintele țării și alți înalți demnitari ai Bulgariei.