Preafericitul Onufrie a mulțumit poporului pentru unitate în vremuri grele
Credincioșii îl felicită pe Întâistătător cu aniversarea intronizării sale. Imagine: news.church.ua
În data 17 august 2021, în timpul sărbătoririi celei de a 7-a aniversări de la intronizarea sa, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Mitropolit Onufrie a mulțumit credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru unitate în vremuri grele, relatează Departamentul pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Preafericitul Mitropolit Onufrie a mulțumit episcopilor, clerului și credincioșilor pentru că în aceste vremuri dificile ei rămân fideli adevăratei credințe și se străduiesc să păstreze unitatea în Hristos, care nu este bazată pe principiile umane, ci pe legile lui Dumnezeu.
"Vreau să mulțumesc tuturor episcopilor Sfintei Biserici, tuturor preoților și vouă tuturor, dragi frați și surori, pentru că ați venit astăzi să ne rugăm pentru nevrednicul de mine. Au trecut șapte ani ca o singură zi. Deși timpul a fost încordat, s-au produs evenimente după evenimente, dar probabil că inima și sufletul uman sunt făcute așa ca atunci când privești cu 7 ani înainte, ni se pare că sunt mulți, iar când i-am trăit, se pare că nu sunt nimic", cu aceste cuvinte s-a adresat Arhipăstorul către cei prezenți.
Potrivit Primatului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acești ani au fost dificili, dar plini de harul lui Dumnezeu: "Am trăit multe situații neobișnuite care au avut loc prin îngăduința și providența lui Dumnezeu. Și astăzi îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost răbdător, îndelung răbdător atât pentru mine păcătosul, cât și pentru noi toți", a accentuat Preafericirea Sa. "Dumnezeu ne-a întărit și ne-a dăruit har nou, putere nouă în acele momente dificile, când se parea că toate forțele și posibilitățile sunt deja epuizate".
Mitropolitul Onufrie le-a mulțumit tuturor celor care în aceste vremuri dificile au rezistat în lupta împotriva ispitelor: "Dumnezeu să-i răsplătească pe cei care și-au arătat tăria duhului în vremurile dificile, când a apărut întrebarea: mergeți la stânga sau la dreapta (și dacă mergeți la stânga, atunci veți primi aplauze și laude umane), dar ați mers la dreapta – pentru că ați urmat calea bună – calea care îi duce pe oamenii la Dumnezeu.
El a subliniat că "atât puterea noastră, cât și unitatea noastră au sens atunci când suntem una în Dumnezeu, în Adevăr, în Hristos". Arhipăstorul a reamintit că "această unitate este puternică și nimeni nu o poate distruge".
Toate celelalte uniuni care apar pe principiile și interesele umane sunt "durează atât cât au sens aceste principii și interese", și "atunci când își pierd sensul, unitatea lor se distruge". În același timp, "unitatea în jurul Adevărului Divin este veșnică pentru că Dumnezeu este veșnic", a subliniat Întâistătătorul.
"Dumnezeu să ne ajute pe noi toți, dragi frați și surori, episcopi, pentru ca noi să fim una în Hristos. Aceasta va fi o binecuvântare pentru noi în viața pământească și va fi temelia speranței mântuirii întru viața veșnică", a încheiat Mitropolitul Onufrie.
Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte
Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.
Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă
Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.
Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska
Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".
Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina
Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.
Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți
Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.
Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune
Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.