Un alt lăcaș al BOUkr a fost sfințit în s.Crasnoilsc din Bucovina de Nord

Aproximativ 500 de bucovineni ortodocși au sosit la sfințirea bisericii. Foto: facebook.com/orthobuk

Pe 15 iulie 2024, episcopul Siluan de Herța a sfințit o biserică nouă în cinstea Sfântului Ștefan cel Mare în satul Crasnoilsc, protopopiatul de Storojineț, transmite serviciul de presă al Eparhiei Cernăuților și Bucovinei.

În cadrul slujbei solemne împreună cu episcopul Siluan au coliturghisit episcopul Patroclu de Donduşeni de la Biserica Ortodoxă din Moldova. Clericii Eparhiei Cernăuților și Bucovinei, oaspeții clerici și mireni din Biserica Ortodoxă din Moldova și Biserica Ortodoxă Română au venit să împărtășească bucuria cu parohul comunității, protoiereul Ilie Gherman.

Potrivit Eparhiei, aproximativ cinci sute de credincioși s-au adunat la evenimentul solemn. Corul mitropolitan din Suceava (Biserica Ortodoxă Română) a onorat slujba cu cântările sale.

În timpul slujbei, episcopii și clerul s-au rugat pentru pace pe pământul ucrainean, pentru eliberarea de vrăjmași, pentru ca Dumnezeu să se milostivească asupra poporului nostru și să-i întărească pe cei disperați și pe cei care și-au pierdut casele, să-i binecuvânteze  pe oamenii de bună credință care îi ajută pe cei aflați la necaz.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului "de la Crasnoilsc" a fost adusă la slujba solemnă de la biserică în cinstea Acoperemântului Maicii Domnului din satul Crasnoilsc.

La cererea mitropolitului Meletie al Cernăuților și Bucovinei și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, parohul comunității, protoiereul Ilie Gherman a primit cinul bisericesc de protoiereu-mitrofor.

La finalul slujbei, episcopul Patroclu i-a felicitat pe paroh și pe credincioși cu acest eveniment important din viața parohiei.

Episcopul Siluan s-a alăturat cuvintelor de salut și a prezentat pastorala și diploma de binecuvântare arhierească parohului, binefăcătorilor și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Felicitările mitropolitului Cernăuților și Bucovinei Meletie au fost transmise de secretarul eparhiei, protoiereul mitrofor Dimitrie Șerban.

Un reprezentant al Consulatului General al României la Cernăuți s-a adresat credincioșilor cu un cuvânt de salut.

Corul de copii din satul Crasnoilsc a oferit un concert de felicitare pentru credincioși.

UJO a informat mai devreme că pe 13 iulie 2024, episcopul Siuan de Herța a sfințit Sfânta Masă în noua biserică în cinstea Sfântului Vasile cel Mare din satul Crasnoilsc, protopopiatul de Storojineț, Eparhia Cernăuților și Bucovinei.

Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși

BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.