Mitropolitul Ionatan va fi schimbat ca prizonier de război

Mitropolitul Ionatan (Elețkih). Imagine: serviciul de presă al Eparhiei de Tulcin

Coordonatorul administrativ al Eparhiei de Tulcin din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mitropolitul Ionatan (Elețkih), condamnat la pedeapsa cu înschisoarea, a fost inclus în fondul de schimb ca prizonier de război pentru a fi transferat în Rusia. Acest lucru a fost menționat în decizia judecătorească din 15 aprilie 2024.

Potrivit datelor publicate în Registrul Unificat de Stat, Parchetul Regional din Vinița a solicitat anularea măsurii de reținere a mitroplitului Ionatan din cauza adoptării unei decizii de către organul autorizat de a transfera acuzatul în cadrul unui schimb de prizonieri. Totuși, decizia încă nu este definitivă, deoarece în instanță încă nu au ajuns documentele care să confirme decizia de transfer a mitropolitului Ionatan.

În prezent, ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene se află în arest la domiciliu pe timp de noapte și continuă să conteste decizia de incarcerare.

UJO ainformat mai devreme că administratorul Eparhiei de Tulcin mitropolitul Ionatan în vârstă de 75 de ani, a suferit un accident vascular cerebral în martie 2024.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.

La Kremenciug, BOaU încearcă din nou să preia cu forța catedrala BOUkr

Susținătorii BOaU au spus că mâine își vor ține "slujba" în catedrala Adormirii Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.