Securitatea i-a înmânat pr. N.Danilevici suspiciunea de săvârșire a crimei
Protoiereului Nicolai Danilevici i se citește suspiciunea. Imagine: SBU
Pe 12 aprilie, conducătorului adjunct al Departamentului pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereul Nicolai Danilevici, i-a fost înmânată suspiciunea de săvârșire a crimei în temeiul a două articole din Codul Penal al Ucrainei, transmite serviciul de presă al Serviciul Securității al Ucrainei (SBU).
Este vorba despre partea 2 art. 161 (încălcarea egalității cetățenilor pe motiv de rasă, naționalitate, apartenență regională, convingeri religioase și alte motive) și partea 2 art. 436-2 (justificarea, recunoașterea legitimității, negarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, glorificarea participanților săi).
În comunicatul Serviciului Securității al Ucrainei se arată că clericul Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar fi justificat agresiunea rusă împotriva Ucrainei și ar fi incitat la ură religioasă. Se notează că părintele Nicolai ar fi făcut acest lucru în timp ce conducea eparhiile străine ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, și sub pretextul îngrijirii duhovnicești a refugiaților, ar fi propagat narațiunile rusești.
În plus, preotul este acuzat de "apeluri publice la cooperare cu rașiștii pentru "rugăciunea comun pentru sănătatea și bunăstarea" ocupanților ruși".
"Astfel, figurantul a încercat să influențeze conștiința ucrainenilor din străinătate și să discrediteze țara noastră pe arena internațională. Examinările inițiate de Serviciul de Securitate au confirmat activitățile sale subversive împotriva statului nostru".
Ca o ilustrare a declarației, serviciul de presă al SBU a atașat o fotografie cu acte de identitate, certificate și un bilet la bibliotecă emise în Federația Rusă, dar numele și anul eliberării sunt blurate pe toate documentele. Potrivit anchetatorilor, aceste documente ar putea indica faptul că protoiereul Nicolai ar putea avea cetățenie rusească.
UJO a informat că în dimineața zilei de 12 aprilie, SBU a venit cu o percheziție la adjunctul conducătorului Departamentului pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereul Nicolai Danilevici.
"Omule, te rog să mori" – acesta a fost raspunsul AI pentru un utilizator
Rețeaua neuronală Gemini a cerut politicos unui utilizator să moară din cauza faptului că umanitatea este o povară și o pierdere de timp și resurse.
Un politician american care a criticat persecuția BOUkr va fi în guvernare
Vivek Ramaswamy și Elon Musk vor conduce Departamentul pentru eficacitatea guvernului din SUA.
Conducătorul Bisericii Anglicane a demisionat
Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby a demisionat în urma unui scandal legat de acoperirea abuzurilor de minori.
Tribunalul a obligat BOUkr să elibereze complexul catedralei din Volodimir
Biserica Ortodoxă Ucraineană poate ataca în recurs decizia instanței.
Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte
Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.
Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă
Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.