Poliția va ancheta cazul mobilizării ilegale a clericilor Eparhiei de Hust

Clericii Eparhiei de Hust: protoiereul Ioan Rozman și protoiereul Ioan Petecel. Imagine: colaj UJO

În urma mobilizării ilegale a clericilor din Eparhia de Hust a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, poliția a inițiat o anchetă penală. Acest lucru a fost raportat de deputatul Artem Dmitruk pe 9 aprilie pe canalul său de Telegram.

"Țin să reamintesc că nu cu mult timp în urmă, angajații Centrului Teritorial de Completare (CTC) l-au răpit pe tatăl cu mulți copii, protoiereul Ioan Petecel, și pe protoiereul Ioan Rozman, care își îngrijește soția după ce a suferit un accident vascular cerebral. Ambii duhovnici aveau toate temeiurile legale pentru a nu fi înrolați în armată. Angajații CTC, care pretind că ar fi o castă separată a statului, i-au răpit și i-au transportat pe preoți într-o direcție necunoscută. Ulterior s-a aflat că clericii se află pe teritoriul unor garnizoane ale Forțelor Armate Ucrainene", a relatat parlamentarul.

Dmitruk a scris că, în baza sesizării sale de parlamentar, în care a evidențiat împrejurările cazului, departamentul de poliție din Hust aflat sub controlul Parchetului de specialitate din Transcarpatia a deschis un dosar penal o anchetă preliminară în cadrul unui dosar penale separat.

UJO a informat mai devreme că angajații Centrelor Regionale de Recrutare Militară din Transcarpația au reținut doi clerici din Eparhia de Hust a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în pofida temeiului legal pentru scutirea de serviciul militar. Apropiații preotului Ioan Rozman au relatat că acesta se află într-o unitate militară.

Zelenski a promis că va semna legea despre parteneriatele civile

Pentru ca o nouă lege să fie semnată de Președinte, ea trebuie mai întâi să fie înregistrată la Rada Supremă

Serviciul de Securitate al Ucrainei din nou a blocat site-ul UJO

Site-ul este blocat până la sfârșitul legii marțiale.

Un "credincios"al BOaU din Cerkasy smulgea prapure și lovea în oameni

Bărbatul din video mai întâi calcă în picioare prapure bisericești, lovește în credincioși, iar mai târziu pozează cu o lumânare în mânî în sfântul lăcaș recent acaparat

"Omule, te rog să mori" – acesta a fost raspunsul AI pentru un utilizator

Rețeaua neuronală Gemini a cerut politicos unui utilizator să moară din cauza faptului că umanitatea este o povară și o pierdere de timp și resurse.

Un politician american care a criticat persecuția BOUkr va fi în guvernare

Vivek Ramaswamy și Elon Musk vor conduce Departamentul pentru eficacitatea guvernului din SUA.

Conducătorul Bisericii Anglicane a demisionat

Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby a demisionat în urma unui scandal legat de acoperirea abuzurilor de minori.