Patriarhul Teofil a răspuns la apelul de a celebra Paștele cu catolicii

Patriarhul Teofil III. Imagine: ippo.ru

Patriarhul Ierusalimului Teofil al III-lea, într-un interviu acordat publicației din Vatican Losservatore Romano, a comentat apelurile la celebrarea comună a Paștelui cu alte confesiuni creștine.

Patriarhul a notat importanța unității creștinilor, dar a subliniat că există deja un răspuns răspicat pentru Sărbătorile Pascale comune.

"Să restabilim unitatea noastră pe baza pusă pentru credință prin recunoașterea și acceptarea Sinoadelor Ecumenice de către Biserici. Sinodul de la Niceea din 325 a stabilit calculul datei de celebrare a Paștelui, pe care îl urmăm până în prezent", a spus Patriarhul. "Astfel, desigur, avem nevoie de o dată comună, dar trebuie să luăm în considerare cu multă seriozitate faptul că Biblia constă atât din Legea mozaică, cât și din Noul Testament. Trebuie să nu uităm că există un proces de la Legea lui Moise până la Poruncile lui Hristos. Nu avem dreptul să schimbăm sau să confundăm cursul istoriei sacre, ceea ce înseamnă că Paștele creștin trebuie să vină după Paștele evreiesc".

Mai devreme, BORu a comentat declarația reprezentantului Phanar despre disponibilitatea de a efectua o reformă și de a stabili o dată unică pentru sărbătorirea Paștelui împreună cu alte confesiuni creștine.

UJO a scris că Fanarul a susținut reforma calendaristică privind celebrarea comună a Paștelui cu Biserica Romano-Catolică.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.

La Kremenciug, BOaU încearcă din nou să preia cu forța catedrala BOUkr

Susținătorii BOaU au spus că mâine își vor ține "slujba" în catedrala Adormirii Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.