DRBE BOUkr a comentat "Decretul Adunării Mondiale a Poporului Rus"

DRBE BOUkr. Imagine: vzcz.church.ua

Pe 27 martie 2024, la Moscova a avut loc o ședință extraordinară a Adunării Mondiale a Poporului Rus, prezidată de patriarhul Chiril, cu participarea altor clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse, în cadrul căreia a fost aprobat și publicat un document intitulat "Decretul celui de a 25-a Adunării Mondiale a Poporului Rus "Prezentul și viitorul lumii rusești". Departamentul pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (DRBE BOUkr) a făcut o declarație pe acest subiect.

"Biserica Ortodoxă Ucraineană se delimitează, nu împărtășește categoric și condamnă ideile conturate în acest document", se subliniază în comunicat.

DRBE BOUkr a subliniat totodată următoarele:

"1. La Sinodul Local din 27 mai 2022, Biserica Ortodoxă Ucraineană și-a proclamat independența deplină față de Biserica Ortodoxă Rusă.

2. Biserica Ortodoxă Ucraineană nu susține și se delimitează de ideologia "lumii rusești". Mai mult decât atât, atitudinea Bisericii noastre față de această idee a fost mult timp exprimată public de Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine: "Nu construim nicio lume rusească, ci construim lumea lui Dumnezeu".

Aceasta înseamnă că Biserica trebuie să fie preocupată de predicarea corectă a Evangheliei, așa cum a poruncit Hristos, și nu de formarea unor construcții geopolitice și geoduhovnicești.

3. Cu toate acestea, întrucât fiecare Biserică Autocefală își desfășoară slujirea în cadrul unui anumit stat, Biserica Ortodoxă Ucraineană, ai cărui credincioși sunt cetățeni ai Ucrainei, se leagă în slujirea sa pământească de statul Ucraina, în apărarea căruia Biserica a chemat din prima zi a invaziei rusești.

4. Poziția Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu privire la aceste aspecte este detaliată în documente oficiale (vezi aici).

5. De asemenea, trebuie adăugat că textul susmenționat al Adunării Mondiale a Poporului Rus ignoră faptele istorice și contextul legat de formarea și dezvoltarea națiunii și a statului ucrainean. Ucraina are propria sa istorie, iar ucrainenii au dreptul la identitatea și independența lor națională, pe care suntem gata să o apărăm în continuare.

6. Afirmația că așa numita "operațiune militară specială" este un război sfânt contrazice principiile de bază ale moralității creștine, mai ales în contextul agresiunii armate violente.

Din perspectiva Evangheliei, acțiunile militare nu pot fi justificate ca fiind "sfinte", iar astfel de cuvinte nu pot fi rostite de oameni care se numesc slujitori ai Bisericii.

7. Declarațiile conform cărora după încheierea așa numitei "operațiuni militare speciale", întregul teritoriu al Ucrainei trebuie să intre în zona de influență exclusivă a Rusiei, constituie un apel direct la încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

8. De asemenea, reamintim că Sfânta Scriptură interzice anexarea teritoriului învecinat: "Să nu muţi hotarul aproapelui tău, pe care l-au aşezat strămoşii moşiei tale, care ţi s-a cuvenit în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă în stăpânire" (Deut. 19:14) și "Blestemat să fie cel ce va muta hotarul aproapelui său! Şi tot poporul să zică: Amin!” (Deut. 27:17). Acest lucru este evidențiat și în alte pasaje din Sfânta Scriptură: Proverbe 22:28, Osea 5:10, Fapte 17:26.

9. Trebuie de adăugat că însuși Conceptul Social al Bisericii Ortodoxe Ruse mărturisește că:

"Clerul nu poate ajuta statul, nu poate colabora cu acesta la desfășurarea războiului civil sau a războiului extern agresiv" (III. 8. 2. b).

"Biserica se opune propagandei războiului și violenței, precum și altor manifestări de ură capabile să provoace conflicte fratricide" (VIII. 5).

10. În loc de sprijin ideologic, justificarea agresiunii militare și invaziei Rusiei în Ucraina, credem că Biserica Ortodoxă Rusă trebuie să-și ridice vocea împotriva acestui război de acaparare. În opinia noastră, apelurile la distrugerea Ucrainei și justificarea agresiunii militare sunt incompatibile cu învățătura Evangheliei".

În concluzie, Departamentul pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a notat că "textul menționat conține o apologie a violenței, justificarea încălcării principiilor duhovnicești, morale și evanghelice, care reprezintă o amenințare la adresa identității ucrainene, precum și a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei".

"Considerăm că ideile discutate mai sus din documentul susmenționat nu pot fi susținute de o organizație religioasă care pretinde că se numește creștină", se conchide în comunicat.

UJO a informat mai devreme că potrivit avocatului Robert Amsterdam, Bisericii Ortodoxe Ucrainene i se cere să aducă modificări la Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Zelenski a promis că va semna legea despre parteneriatele civile

Pentru ca o nouă lege să fie semnată de Președinte, ea trebuie mai întâi să fie înregistrată la Rada Supremă

Serviciul de Securitate al Ucrainei din nou a blocat site-ul UJO

Site-ul este blocat până la sfârșitul legii marțiale.

Un "credincios"al BOaU din Cerkasy smulgea prapure și lovea în oameni

Bărbatul din video mai întâi calcă în picioare prapure bisericești, lovește în credincioși, iar mai târziu pozează cu o lumânare în mânî în sfântul lăcaș recent acaparat

"Omule, te rog să mori" – acesta a fost raspunsul AI pentru un utilizator

Rețeaua neuronală Gemini a cerut politicos unui utilizator să moară din cauza faptului că umanitatea este o povară și o pierdere de timp și resurse.

Un politician american care a criticat persecuția BOUkr va fi în guvernare

Vivek Ramaswamy și Elon Musk vor conduce Departamentul pentru eficacitatea guvernului din SUA.

Conducătorul Bisericii Anglicane a demisionat

Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby a demisionat în urma unui scandal legat de acoperirea abuzurilor de minori.