Organizațiile religioase vor putea fi interzise pentru "înaltă trădare"
Parlamentara Evghenia Kravciuk, una dintre inițiatorii proiectului de lege, a vorbit despre conținutul proiectului. Imagine: Facebook / Yevheniya Kravchuk
Parlamentarii din partidul "Slujitorul poporului" au înregistrat proiectul de lege nr. 5143, care prevede răspunderea penală aplicată organizațiilor religioase pentru cooperarea cu statul agresor sau cu teritoriile necontrolate.
Unul dintre inițiatorii săi, parlamentara Evghenia Kravciuk, a vorbit despre proiectul de lege dat pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acesteia, proiectul de lege "stabilește temeiuri juridice suplimentare pentru lichidarea partidelor politice, a organizațiilor publice, filantrope sau religioase".
Membrii partidului politic "Slujitorul poporului" propun să fie interzise organizațiile religioase care "au colaborat cu statul agresor, cu administrația din regimul de ocupație și/sau cu grupurile armate sau paramilitare".
Textul proiectului de lege nu a fost încă publicat pe site-ul Radei Supreme. "Strana.ua" susține că a primit textul proiectului, dar în redacția publicată pe acest site organizațiile religioase nu sunt menționate în mod direct.
După cum a raportat UJO, Poroșenko a inițiat un alt proiect de lege privind lichidarea organizațiilor religioase.
Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte
Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.
Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă
Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.
Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska
Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".
Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina
Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.
Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți
Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.
Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune
Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.