Zorea: Epifanie și cu mine nu ne-am gândit să slujim cu Primatul Finlandez
Dumenko și Zorea nu au avut de gând să slujească cu Întâistătătorul Bisericii Finlandeze pentru a nu aduce căra valizele cu veșminte. Imagine: site-ul BOaU
Mitropolitul Evstratie Zorea, purtătorul de cuvânt al așa numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei, pe pagina sa de Facebook a numit "false" informațiile din mass-media greacă și ucraineană conform cărora el și Epifanie intenționau inițial să coliturghisească cu arhiepiscopul Leo, Întâistătătorul Bisericii Finlandeze, dar acesta din urmă a refuzat să slujească cu ei sub presiunea clerului și a enoriașilor.
Zorea a declarat că în Biserica Finlandeză a Patriarhiei Ecumenice, el și Epifanie au fost primiți "la cel mai înalt nivel" cu "respect și onoare excepțională".
Potrivit lui Zorea, cu două săptămâni înainte de vizită, s-a stabilit de comun acord că va avea loc o liturghie comună, în cadrul căreia toți arhiereii prezenți trebuiau să se roage, iar apoi toți să se împătășească în altar.
Zorea a dat asigurări că decizia de a se abține de la slujba comună a fost luată din cauza "incomodităților de călătorie" cauzate de transportarea "setului de veșminte și a multor alte detalii" necesare pentru liturghia arhierească. De aceea, BOaU a decis să renunțe la "ceremonialul complet".
Zorea a mai subliniat că "arhiepiscopul Leo le-a oferit panaghii comemorative, realizate cu prilejul aniversării a 100 de ani de la acordarea autonomiei Bisericii Finlandeze".
"Ce dovezi suplimentare de respect, stimă și comuniune creștină frățească mai sunt necesare?", a întrebat Zorea emoționat și i-a îndemnat pe abonații săi să nu citească "gunoiul informațional".
Mai devrme, UJO a raportat că potrivit presei grecești, ierarhii Fanarului au refuzat să coliturghisească cu Epifanie în Finlanda.
Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr
Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.
BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr
În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".
Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin
Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.
Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894
"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.
La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital
Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.
La Kremenciug, BOaU încearcă din nou să preia cu forța catedrala BOUkr
Susținătorii BOaU au spus că mâine își vor ține "slujba" în catedrala Adormirii Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.