După atacul asupra mănăstirii din Cerkasy au fost deschise 5 dosare penale
Protoiereul Gheorghe Pogranicinyi. Imagine: Screenshot video de pe canalul Telegram "Dozor pe Primul Kozațkii TV"
În urma atacului radicalilor asupra mănăstirii Nașterii Maicii Domnului din Cerkasy, au fost deschise cinci dosare penale, dar ancheta este în stadiu inițial, a anunțat conducătorul Departamentului Juridic al Eparhiei de Cerkasy din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr), protoiereul Gheorghe Pogranicinyi, într-un interviu pentru canalul Telegram "Dozor pe Primul TV Kozațkii".
El a remarcat că anchetatorii "au început să se miște puțin" și să ancheteze violențele săvârșite în mănăstire abia după intervenția Misiunii de Monitorizare a Drepturilor Omului a ONU și a parlamentarilor.
"Suntem acum la stadiul inițial – aceasta este etapa care trebuia realizată în primele zile după comiterea infracțiunii", a spus părintele Gheorghe. "Agenții de poliție au tergiversat foarte mult procesul – probabil au așteptat reacția societății sau a autorităților".
Potrivit preotului, anchetatorii au audiat până acum doar două victime, și "nu s-au întâlnit cu niciun martor, iar din acțiunile lor nu este clar dacă vor audia martorii".
Părintele Gheorghe a mai spus că oamenii legii au intentat o procedură penală în baza declarației avocatului mănăstirii, dar au făcut-o doar după pronunțarea hotărârii judecătorești în cauză, "pentru că angajații Poliției raionale de Cerkasy nu a văzut un corpus delict, deși au au fost prezenți la săvârșirea acestor acțiuni în apropierea mănăstirii".
De asemenea, conducătorul Departamentului Juridic al Eparhiei a spus că unul dintre dosare a fost transmis spre cercetare parchetului militar.
"Aceasta înseamnă că suspecții sunt militari. Doi dintre ei sunt identificați – noi știm cine sunt ei și anchetatotii știu, așa că acest caz este investigat direct de parchetul militar", a notat părintele Gheorghe.
UJO a informat mai devreme că deputatul Artem Dmytruk a spus că au fost identificate cel puțin două persoane care au comis infracțiuni în timpul acaparării mănăstirii din Cerkasy. Aceștia sunt comandantul Batalionului 2 de asalt al OSB 3, Dmytro Kuharciuk, și adjunctul său, Ihor Zaiciuk.
Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși
BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.
Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr
Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.
BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr
În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".
Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin
Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.
Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894
"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.
La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital
Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.