Ostapenko: Avem nevoie de Lavra inferioară pentru detenția prizonierilor
Maksim Ostapenko. Imagine: Ukrinform
Pe 11 august 2023, la o conferință de presă, Maxism Ostapenko, directorul general interimar al Rezervației Lavra Peșterilor de la Kiev, a declarat că va lua clădiri de la mănăstire pentru a găzdui prizonierii și răniții care au nevoie de "reabilitare duhovnicească". Videoclipul corespunzător a fost postat pe canalul de Telegram al publicației Strana.
Potrivit lui Ostapenko, "acum se resimte o mare nevoie de a se afla în Lavră pentru oamenii care sunt în curs de reabilitare sufletească". În același timp, statul "la monetul actual nu dispune de astfel de încăperi". Și el susține că în Lavră sunt hoteluri care, după părerea sa, au fost reparate pe contul statului.
Rezervația le sigilează pentru ale "a le folosi pentru nevoile militarilor, răniților, prizonierilor".
Oficialul a spus că în general sunt 42 sau 43 de încăperi în Lavra de Jos, dintre care rezervației "i-au revenit în folosință" 10, iar "circa 30 sunt fie în folosința călugărilor mănăstirii, fie în folosința unor necunoscuți care desfășoară acolo activități economice sau antreprenoriale".
UJO a scris mai devreme că potrivit lui Ostapenko, oameni necunoscuți provoacă călugării pro-ucraineni în Lavră.
Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși
BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.
Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr
Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.
BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr
În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".
Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin
Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.
Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894
"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.
La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital
Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.