Zorea a făcut apel la proteste împotriva Bisericii din Belarus

Purtătorul de cuvânt al BOaU Evstratie Zorea. Imagine: Ukrinform

Bielorușii ar trebui să înțeleagă în sfârșit că nu vor putea construi o țară democratică fiind în "subordonare strictă față de Patriarhia Moscovei", este convins "ierarhul" Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) schismatice Evstratie Zorea.

"Oare se va întâmpla ceva care să-i facă pe bieloruși să înțeleagă că numai independența reală față de Rusia (inclusiv autocefalia bisericii) este singura modalitate de a îndeplini obiectivele pe care protestatarii și le-au stabilit?", a scris purtătorul de cuvânt al BOaU pe pagina sa de Facebook. "Sau vor continua să se complacă în iluzia că se poate realiza simultan dreptul de a alege președintele și de a fi prieteni cu Rusia, care nu a avut acest drept de la primele alegeri ale lui Elțin? Că cineva poate rămâne în strictă subordonare față de Patriarhia Moscovei, care este legată de Kremlin de mâini și picioare – și să construiască o țară democratică contrar voinței Kremlinului?".

În plus, Zorea a menționat că în Biserica Ortodoxă Rusă ei acum "cu adevărat s-au speriat că bielorușii vor cere autocefalie". Acest lucru, după părerea sa, este confirmat de numirea noului șef al Exarhatului din Belarus - "Veniamin cel arhi-super-loial față de Moscova", pe care Zorea l-a numit "un Onufrie local".

UJO a scris mai devreme că primatul BOaU Epifanie a lansat un apel către bieloruși să ceară de la Fanar propriul lor Tomos.

Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși

BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.