În Trebuhiv, regiunea Kiev, susținătorii BOaU au acaparat un lăcaș al BOUkr
Acapararea bisericii din Trebuhiv. Imagine: UJO
Pe 22 aprilie 2023, susținătorii BOaU din Trebuhiv, regiunea Kiev, cu ajutorul unui polizor de mână au acaparat lăcașul Bisericii Ortodoxe Ucrainene în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, Eparhia de Borispil, relatează news.church.ua.
Persoanele îmbrăcate în uniforme militare au ajutat activiștii BOaU să efectueze acest act de raider.
Enoriașii bisericii au încercat să-și apere lăcașul, în timp ce oamenii legii se comportau foarte apatic.
Copii și femei din comunitatea BOUkr, apărate de câțiva bărbați, s-au adunat în sala de trapeze, unde azi a fost sovârșită sfânta slujbă. Acum se încearcă capturarea și a acestei clădiri.
Susținătorii BOaU, alături de persoane în uniformă militară, încearcă să pună mâna și pe casa parohială, unde se află copii mici.
După acapararea bisericii din Trebuhiv, atacatorii au profanat în mod public Evanghelia și alte cărți bisericești.
Hulitorii au scos din biserică Sfânta Scriptură și altă literatură bisericească, și au numit aceste cărți gunoi, le-au încărcat într-o mașină de copii și au continuat să spună diferite cuvinte hulitoare despre aceste cărți.
Atacatorii și-au fotografiat și și-au înregistrat acțiunile pe video. Unul dintre cei mai activi participanți la aceste acțiuni, un susținător al BOaU, Yaroslav Bondarenko, a publicat pe pagina sa de Facebook un videoclip cu batjocura la adresa Bibliei.
UJO a scris mai devreme că pe internet a apărut o filmare cum activiștii înarmați ai BOaU au intrat în biserca din Trebuhiv.
Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte
Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.
Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă
Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.
Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska
Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".
Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina
Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.
Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți
Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.
Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune
Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.