Patru apărători ai Lavrei Peșterilor au fost acuzați oficial de poliție

Protestele credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene lângă clădirea nr. 39 a Lavrei Peșterilor de la Kiev. Imagine: spzh.news

Oamenii legii au raportat despre suspiciunile în huliganism înmânate altor patru apărători ai Lavrei Peșterilor de la Kiev. Aceștia riscă între doi și cinci ani de închisoare, a informat serviciul de presă al Poliției Naționale.

La Poliția Națională s-a precizat că motivul reținerii au fost rulourile deteriorate ale uneia dintre clădirile Lavrei Peșterilor de la Kiev

"Oamenii legii au efectuat o serie de acțiuni de investigație și cu ajutorul analiștilor de la administrația capitalei, au fost identificați cei mai activi patru participanți care au comis infracțiunea", au precizat la Poliția Națională.

Serviciul de presă a mai comunicat că au fost reținute două femei (născute în 1986 și 1984) și doi bărbați (născuți în 1983 și 2001):

"Anchetatorii i-au informat pe reținuți cu privire la suspiciunea în săvârșirea unei infracțiuni în temeiul părții 3 a art. 296 din Codul penal al Ucrainei – huliganism. Conform acestui articol este prevăzută pedeapsa de până la cinci ani de închisoare cu executare.

După cum a arportat UJO, răpitorii activistei pentru drepturile omului Victoriei Kohanovska s-au dovedit a fi polițiștii.

UJO a informat mai devreme că poliția a deschis un dosar împotriva apărătorilor Lavrei în temeiul articolului "huliganism".

Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși

BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.