Preafericitul Mitropolit Onufrie s-a adresat celor care pichetează Lavra
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene în timpul rugăciunii în fața Lavrei Peșterilor. Imagine: UJO
Preafericitul Mitropolit Onufrie a venit la Lavra Peșterilor de la Kiev să-i sprijine pe călugări și pe credincioși, și s-a adresat către ceir care câteva zile la rând fac tot posibilul pentru "salvarea" mănăstirii de enoriași și nevoitorii ei.
Potrivit UJO, la întrebarea unui reporter ce le-ar putea spune protestatarilor, Arhipăsatorul le-a reamintit că fiecare dintre noi va sta la Judecata lui Dumnezeu.
"Celor care dansează și cântă pe locul care este udat cu lacrimile, sângele și sudoarea asceților noștri, aș vrea să le spun: nu huliți și nu profanați sfântul lâcaș cu purtarea voastră necuviincioasă. Dumnezeu să-i ajute, toți să se pocăiească și prin aceasta se vor mântuit", a adăugat Întâistătătorul.
Reamintim că canalul de Telegram al UJO transmite în direct evenimentele din Lavra Peșterilor de la Kiev.
Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte
Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.
Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă
Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.
Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska
Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".
Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina
Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.
Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți
Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.
Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune
Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.