ÎPS Pavel: Dacă vom părăsi Lavra, aici va fi urâciunea pustiirii

Mitropolitul Pavel (Lebedi) de Vyshgorod. Imagine: Screenshot de pe canalul YouTube al Lavrei Peșterilor de la Kiev

Mitropolitul Pavel de Vyshgorod, comentând închiderea accesului la bisericile Lavrei Peșterilor de la Kiev și la viitoarea evacuare a călugărilor, a spus că este imposibil să transmită în cuvinte ceea ce sufletul său simte acum.

"Profetul Daniel a spus că va fi o urâciune a pustiirii în locul cel sfânt. Mi se pare că fenomenul Apocalipsei a început tocmai din Lavra Peșterilor de la Kiev, deși Ierusalimul a trăit deja acest lucru odată", a reamintit Vlădica.

Starețul Lavrei a spus că în mănăstire permanent se află polițiști, care în cea mai mare parte se comportă calm.

"Am primit înștiințarea că comisia va face o inventariere a ceea ce a fost predat Bisericii. Dar în 1994, când am fost numit stareț, în Lavră era o singură biserică – în cinstea Înălțării Sfintei Cruci, care era într-o stare semidistrusă. Astăzi toate bisericile sunt restaurate, au catapetesme și icoane. Peste tot este o splendoare și o frumusețe de nemaipomenit. Au fost restaurate și catedrala Adormirii Maicii Domnului și biserica în cinstea Sfinților Antonie și Teodosie, pe care o numim biserica Trapezei. Ni s-au dat două săptămâni să ieșim din mânăstire. Nu vom putea face acest lucru sub nici un pretext, pentru că de 35 de ani călugării au făcut totul pentru a îmbunătăți viața mănăstirii și a pelerinilor și pur și simplu nu avem un alt loc unde să luăm totul, dar nici nu intenționăm să lasăm ceva", a spus Mitropolitul Pavel.

Vlădica a reamintit că recent toți membrii Sfântului Sinod în frunte cu Întâistătătorul s-au convins de modul în care autoritățile îi tratează, când arhierei în vârstă, dintre care cel mai în etate Mitropolitul Agafanghel, care a împlinit 84 de ani, timp de câteva ore au stat lângă zidurile  Biroului Președintelui și nu au fost onorați cu o întâlnire.

"Dacă statul procedează astfel, atunci ei nu au nici un preț", a adăugat starețul Lavrei Peșterilor de la Kiev.

"Mulți ne acuză că predăm mănăstirea fără luptă. Veniți, priviți, aceasta este datoria voastră să –apărați Sfântul Lăcaș împreună cu noi", a propus Vlădica pentru critici.

"Suntem o Biserică luptătoare, dar nu cu oameni, ci cu păcatul. Suntem mijlocitorii rugăciunii și pocăinței voastre către Dumnezeu. Ceea ce se întâmplă astăzi este mai rău decât ceea ce s-a întâmplat în 1917, 1937 și 1960. Acest lucru denotă faptul că omul nu are drepturi și că predomină doar violență", a spus Mitropolitul Pavel.

Vlădica a vorbit despre inspecția care a avut loc în "Biserica Caldă" pe 22 martie.

"Nu am scos pereții. În loc de vopselele cu care au fost vopsiți pereții, noi am făcut pictură. Am făcut chivoate pentru icoane. Alte încălcări flagrante, cred, nu se vor găsi acolo", a spus ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Starețul Lavrei a remarcat că în Ucraina nu există neînțelegeri sau confruntări cu credincioșii de alte credințe – musulmani sau catolici, există doar ambițiile politice ale Patriarhului Bartolomeu, care a promis că va crea un exarhat în țară dacă Preafericitul Mitropolit Onufrie se va închina în fața lui.

"Nu știm dacă ni se va prelungi timpul pentru a sărbători Paștele în Lavră, dar vă îndemn pe toți: veniți la mănăstire! Veți vedea ce fac ordinele fără de Dumnezeu ale chinuitorilor. Dar nu trebuie să ne asemănăm acestor politicienii nefericiți. Nu putem arunca cu soluții incendiare, nu vom arunca cu pietre, putem doar să ne rugăm. <…> Nimeni nu ne poate reproșa nimic, pentru că am rămas credincioși Patriei noastre, poporului nostru. Ne rugăm pentru Guvern, deși este departe de  calea adevărului. Cer de la toți rugăciuni pentru sfânta mănăstire", a spus Mitropolitul Pavel.

"Chiar dacă vom fi alungați din mânăstire, nimeni nu o va scoate din inima noastră. Dar dacă plecăm cu forța, ceea ce nu dorim, urâciunea pustiirii va cuprinde acest loc sfânt – asta se vede deja din starea încăpăreilor din Lavra Superioară", a adăugat Vlădica.

Starețul i-a îndemnat pe credincioși să vină zilnic la Lavră pentru rugăciune, cât mai există o astfel de posibilitate.

Reamintim că mai devreme ministrul Culturii a declarat că nu toate organizațiile religioase vor putea întreține financiar Lavra Peșterilor de la Kiev.

Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși

BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.