Mănăstirea BORu din Ural – "capturată" de un Shiigumen oprit de la slujire

Shiigumenul oprit de la slujire Serghie (Romanov). Imagine: relrus.ru

Clericul independent al Eparhiei de Ekaterinburg al Bisericii Ortodoxe Ruse, Shiigumenul Serghie (Romanov) care a fost interzis în preoție prin decretul episcopului conducător din 26 mai 2020, a capturat mănăstirea din Ural "Preasfânta Născătoare Maicii Domnului Dăruitoarea de Pâini", a raportat marți, 16 iunie, portalul de la Ekaterinburg 66.ru.

Potrivit corespondenților, în mănăstire stau de gardă 24 de ore pe zi niște cazaci care îl susțin pe Shiigumen, și care nu permit să intre pe teritoriul mănăstirii nici jurnaliștii, nici conducerea Eparhiei  de Ekaterinburg – intrarea este permisă doar pelerinilor. Nu a putu intra în mănăstire nici preotul Gheorghii Viktorov, pe care Mitropolitul de Ekaterinburg și Verhotursk Chiril (Nakonecinîi) l-a trimis la mănăstire pentru oficierea slujbelor. Împreună cu părintele Gheorghii, a părăsit și mănăstirea și maica stareță Varvara (Krâghina).

"Maicaa Varvara, fiind încă sub ascultare, din primele zile a zidit această mănăstire împreună cu părintele Serghie și maicile-surori", publicația relatează comentariul serviciului de presă al Eparhiei de Ekaterinburg a Bisericii Ortodoxe Ruse. "Recent, maica stareță legitimă a fost înlăturată efectiv de la conducerea mănăstirii de către părintele Serghie, care este duhovnicul mănăstirii".

Pe 17 iunie serviciul de presă al Eparhiei a raportat pe canalul său de Telegram că "regretând pentru rătăcirea clericului independent al Eparhiei de Ekaterinburg și oprit de la slujire – Shiigumenul Serghie (Romanov), în scopul de a aplana situația, maica stareță a mănăstirii de maici din Ural, egumena Varvara (Krâghina), cu binecuvântarea arhiereului locului, a decis împreună cu maicile sale care nu aprobă poziția schismatică, să părăsească temporar teritoriul mănăstirii pentru a evita conflictele inutile, spre care este înclinat părintele Serghie, și pentru a-i oferi posibilitatea să se dumerească și să se întoarcă în sânul Sfintei Biserici".

"Facem apel către reprezentanții resurselor mass media să nu se lase păcăliți de cei care astăzi înșeală în mod deliberat mass media și publicul larg, răspândind știri false despre viața mănăstirii. Subliniem că Eparhia de Ekaterinburg ar prefera să soluționeze situația într-un spirit pașnic, cu dragoste creștină, respectând cu strictețe regulile canonice", se arată în mesaj.

Anterior, Shiigumenul Serghie (Romanov) a declarat că refuză să respecte restricțiile care i-au fost impuse și că "nu va părăsi lăcașul Preasfintei Fecioare", promițând că el și tovarășii săi "vor fi alungați din mănăstire doar cu poliția și Garda Națională Rusă".

În luna aprilie a.c. călugărul a făcut niște declarații publice despre "pseudo-pandemie" și a lansat apeluri să nu se facă ascultare față de conducerea Bisericii și autoritățile țării, blestemându-i pe cei care închid bisericile. După aceea, i s-a interzis să vorbească în public, a fost caterisit și trimis la un schit, dar călugărul a refuzat să plece.

Pe 15 iunie Instanța de judecată a Eparhiei a trebuit să evalueze comportamentul clericului, dar ședința a fost reprogramată pentru 26 iunie, "dat fiind faptul că Shiigumenul Serghie (Romanov), după ce a citit un text pregătit în prealabil, care nu era relevant pentru esența acuzațiilor împotriva sa, a părăsit în grabă ședința instanței eparhiale, fără să răspundă la întrebările de fond". La ședința Instanței de judecată a Eparhiei, călugărul a venit cu crucea sa pectorală, deși fusese lipsit de dreptul să o poarte.

UJO a comunicat anterior că preotul Eparhiei de Simbirsk a Bisericii Ortodoxe Ruse a fost oprit de la slujire pentru trei ani pentru că a devenit membru al unui partid politic.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.

La Kremenciug, BOaU încearcă din nou să preia cu forța catedrala BOUkr

Susținătorii BOaU au spus că mâine își vor ține "slujba" în catedrala Adormirii Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

SBU: Cazul angajaților UJO arestați a fost trimis în judecată

Serviciul de Securitate al Ucrainei  (SBU) a raportat că a finalizat ancheta preliminară.