Concert rock în biserica Trapezei din Lavră: Acolo se mănâncă, nu se roagă

Adjunctul directorului general al rezervației Lavra Peșterilor din Kiev, Constantin Krainyi. Imagine: odnb.odessa.ua

Adjunctul directorului general al Rezervației Naționale "Lavra Peșterilor din Kiev" Constantin Krainyi a numit "curată isterie" indignarea credincioșilor cu privire la concertul scandalos din biserica Trapezei în cinstea Sfinților Antonie și Teodosie ai Peșterilor. În opinia sa, sala Trapezei, unde a avut loc această acțiune, nu aparține bisericii.

"Acesta este un loc unde călugării mâncau, și nu se rugau. Adică există o încăpere și pe lângă ea – o biserică. Ele sunt despărțite de o ușă", a spus Krainyi într-un comentariu pentru tsn.ua. "Oricine cunoaște măcar ceva din istorie și artă, înțelege că acesta nu este o biserică. Este o încăpere în care călugării înșiși cândva își țineau adunările".

Potrivit reprezentantului Rezervației, în acelo local "nu a avut loc un concert rock", ci un spectacol al artistului popular din Ucraina Taras Kompanicenko, care "a folosit instrumente vechi și contemporane".

"De Ziua Sobornicității, a fost susținut un concert de caritate <…>. S-au cântat acele cântece cu care ostașii merg acuma la luptă, s-a cântat și despre războiul actual. Dacă cuiva i-a părut ceva, atunci aceștia sunt cei care au justificat cântarea despre "Maica Rusie", a spus funcționarul.

El a mai adăugat că la concert au fost interpretate "colinde ucrainene obișnuite".

"Nu este nimic amoral și criminal în asta. Acest eveniment a fost inițiat de Rezervăție. Unii oameni stârnesc în mod deliberat isterie", consideră Krainyi.

Jurnaliştii notează că numărul de comentarii pe Facebook sub videoclipul cu un fragment din concert este în creştere.

"Doamne, iartă-ne pe noi, păcătoșii! Nu avem cuvinte. Și mai vrem încă să trăim bine", a scris unul dintre utilizatorii rețelei de socializare.

"Oare nu există un alt loc unde să poţi cânta", este indignat un alt comentator.

"Doamne, vreau să țip de durere, ce se întâmplă. Doamne, iartă-ne", scrie un alt credincios.

" În biserica Trapezei unde a avut loc concertul, se oficiau slujbe. În această parte a bisericii oamenii se mărturiseau. Și când biserica era plină de oameni, și această parte era mereu plină. Biserica este o casă de rugăciune și acolo trebuie să predomine liniștea, pace, acesta este un loc de reculegere și comuniune cu Dumnezeu. Este foarte dureros să vezi ce se întâmplă acolo acum. Chiar avem puține localuri în care se pot organiza discoteci? Biserica este casa lui Dumnezeu", se subliniază întru-n comentariul sub videoclip.

Schismatica BOaU care a săvârșit de două ori "slujbe" în Lavra Superioară în luna ianuarie, a refuzat să comenteze concertul din biserică.

UJO a informat mai devreme că activista pentru drepturile omului Victoria Kohanovskaia a postat videoclipul de la concert pe pagina sa de Facebook. Facebookul a șters postarea, care avea deja 58000 de vizualizări, iar Kohanovskaia a repostat videoclipul din nou.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.

La Kremenciug, BOaU încearcă din nou să preia cu forța catedrala BOUkr

Susținătorii BOaU au spus că mâine își vor ține "slujba" în catedrala Adormirii Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.